Sport

Încă un abandon pentru Simona Halep

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (foto) s-a retras din turneul WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio) înaintea meciului din runda a doua cu americanca Jessica Pegula, din cauza unei ”mici rupturi musculare” la aductorii piciorului drept.
Halep, care a ratat turneele de la Roland Garros şi Wimbledon, dar şi Jocurile Olimpice, din cauza unei rupturi musculare la gamba stângă, survenită în turneul de la Roma în mai, a fost aproape de abandon în primul tur la Cincinnati, având nevoie de în­grijiri medicale în setul al doilea al me­ciu­lui cu poloneza Magda Linette, pe care l-a câştigat în cele din urmă cu 6-4, 3-6, 6-1.
„Din nefericire, o scanare a arătat că am o mică ruptură musculară la aductorul drept şi în consecinţă ar fi prea riscant să joc”, a scris Halep pe Twitter înaintea meciului său cu Jessica Pegula.
Halep, 29 de ani, care a coborât pe locul 13 în clasamentul WTA în urma absenţei de trei luni din circuit, a precizat că se va me­na­ja pentru a fi pregătită în vederea ultimului turneu de Mare Şlem al anului, US Open, care va debuta pe 30 august, la New York.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura