Categories: Comunitate

Încă trei primari trag linie pe plus, la final de 2015

Magdalena Şerban

Încă trei primari hunedoreni fac bilanţul pentru 2015. Dacă pe unii îi sperie noile criterii de accesare a fondurilor europene, care implică unele oprelişti ce ţin de numărul de locuitori, alţii îşi mai încearcă norocul chiar acum, pe ultima sută de metri din an, cu programe de investiţii. Printre proiectele administrative, se aud colindători şi se întrezăresc copii care-şi aşteaptă tradiţionalele daruri de sărbători.

Cel mai bun an pentru administraţia din Teliucu Inferior
„Le vom oferi copiilor din comună, până la clasa a VIII-a, 250 de pachete. Astăzi ne vom strânge în centru, în faţa căminului cultural. Invitatul special este Moş Crăciun, care îi va bucura pe princhindei. Părinţi, bunici, cu toţii ne vom întâlni acolo. Aşteptăm şi colindători la primărie. Ne-am fi dorit ca acţiunea să o facem în cămin, însă nu sunt gata lucrările de modernizare cu fonduri europene. Sunt sigur că lumea va înţelege acest aspect. De la anul vom putea să organizăm evenimente în interiorul căminului”, spune primarul din Teliucu Inferior, Daniel Pupeză. Referitor la gradul de colectare a taxelor locale, acesta a spus că nu are emoţii în ce priveşte calculul bugetar pentru 2016, de care depind alocările, procentul respectiv fiind de 80 la sută. Cu toate acestea, datornicii nu au fost iertaţi prea mult timp, fiindu-le trimise somaţii şi înştiinţări, iar în unele cazuri s-a ajuns chiar la popriri pe conturi. Necazul e că există multe persoane care nu deţin proprietăţi şi nu înregistrează nici venituri. „Trecând în revistă investiţiile, după prima parte a anului, adică după rectificarea bugetară, cred că a urmat o perioadă foarte bună pentru noi, ca şi comunitate. În anul curent am avut de implementat proiecte europene mari, am beneficiat de sprijin de la Consiliul Judeţean şi am reuşit să administrăm lucrări de anvergură. Ne mai dorim să depunem în primăvară un proiect de alimentare cu apă a satului Izvoarele, un program de alimentare cu apă şi canalizare în zona de agrement Lac Cinciş, unul de modernizare drumuri agricole şi comunale şi mai preconizăm şi altele. Potrivit noilor reglementări, ne putem declara norocoşi, comuna având peste 2.400 de locuitori, adică depăşim pragul minim impus la accesarea proiectelor cu finanţarea de la UE, mai exact 2.000 de locuitori”, a adăugat primarul din Teliucu Inferior.

Amenzile auto neachitate, o problemă grea pentru Primăria Toteşti
„Preşcolarii şi şcolarii până la clasa a IV-a, adică peste 100 de copii, primesc cadouri şi în acest an. Ca să ne spunem şi oful, vreau să subliniez faptul că ne chinuie amenzile auto neachitate. Tranzitându-ne comuna multă lume, pentru a merge spre Prislop, sunt perioade în care se dau şi câte 40 de amenzi pe zi. Ne cam trag în jos din punct de vedere bugetar şi asta se va reflecta şi în sumele defalcate pe 2016, ce ni se vor aloca în baza formulei de calcul. Dar în ciuda acestor aspecte, noi nu vom majora dările, excepţie făcând acele stipulări ale Codului Fiscal pe care suntem nevoiţi să le aplicăm, cu toţii. În anul curent, am avut noroc cu rectificarea bugetară, dar şi cu banii din proiectele europene accesate sau cei obţinuţi pe Ordonanţa 28 de la Guvern. Următorul proiect pe care vrem să-l aplicăm pe axele europene este cel legat de modernizarea drumurilor agricole (circa un milion de euro), vechiul program nefiind finanţat în cadrul sesiunilor anterioare. Mai avem în vedere modernizarea unor drumuri comunale, dar noile criterii de evaluare ne taie elanul, fiind luate în considerare doar programele aferente comunităţilor care numără cel puţin 2.000 de locuitori. Aşa că ne vom încerca norocul prin programe guvernamentale”, afirmă Tiberiu Pasconi, primarul din Toteşti.

Noi proiecte pentru Orăştioara de Sus
„După rectificarea bugetară, s-au îndreptat lucrurile şi la noi. Însă, financiar e destul de greu atunci când eşti angajat în diverse investiţii. Dacă nu faci nimic, nu e o problemă să te descurci cu ce ai doar pentru întreţinere, dar când vrei să realizezi cât mai multe, şi banii devin insuficienţi. În 2015 am avut proiecte consistente ca lucrări. Amintesc de reţeaua de canalizare pentru satele Bucium, Orăştioara de Sus, Ludeşti şi Costeşti, demarată cu ajutorul fondurilor de Mediu, dar care nu s-a finalizat încă, din cauza reeşalonării şi prelungirii contractul până în iunie 2016. Mai intră în discuţie amenajarea unui teren de sport şi a unor locuri de joacă pentru copii, proiecte ce au fost implementate prin Grupul de Acţiune Locală Sargeţia 1 şi s-au finalizat în 2015. Referitor la bugetul local, aplicăm ce zice legea, Codul Fiscal obligându-ne la mici modificări pe ici pe colo a unor taxe. Majorare am aplicat acum doi ani, ca să echilibrăm rata inflaţiei, tot ca o consecinţă a legislaţiei. Colectarea pentru 2015 e relativ bună, făcându-ne probleme cei care au închiriate păşuni. Deoarece le vin banii cu întârziere de la APIA, nu au avut nici ei de unde să-şi achite dările. Se plâng, eu îi înţeleg, dar nici noi nu avem cum să-i ajutăm. Am încercat pe cale amiabilă. Să sperăm că nu vom ajunge la popriri pe conturi. I-am somat pe toţi cei cu datorii şi au început să mai achite, în mare parte. Oamenii trebuie să înţeleagă că, neplătind impozitele, ne blochează şi pe noi în exercitarea actului administrativ, blocând astfel investiţiile. Iar dacă tot am ajuns la acest subiect, vreau să-mi anunţ consătenii că în perioada imediat următoare vom depune un proiect european pentru modernizarea căminelor culturale din Ludeştii de Jos şi Ocolişu Mic. E nevoie de reabilitare şi dotare. Mai vrem ca prin Ministerul Dezvoltării să depunem un program pentru reţeaua de apă-canal din Ocolişu Mic. Şi, nu închei fără să le urez cele bune tuturor hunedorenilor, autorităţilor judeţene, colaboratorilor şi în primul rând locuitorilor comunei. Să dea Dumnezeu ca 2016 să ne aducă tuturor împliniri şi succes pe toate planurile. Sănătate şi mult bine!”, a fost urarea făcută de primarul din Orăştioara de Sus, Vasile Inăşescu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

9 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

9 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

9 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

9 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

9 ore ago