Încă o școală din municipiul Hunedoara a fost modernizată

„După doi ani de lucrări susţinute şi alte câteva luni bune necesare pentru întoc­mi­rea documentelor impuse de astfel de iniţiative, suntem în postura de a anunţa finalizarea implementării proiectului de reabilitare, modernizare şi dotare a Şcolii Gimnaziale nr. 6 din cadrul Liceului Teh­nologic „Matei Corvin” din Hunedoara”, anunță cei de la Primăria municipiului Orăștie.

Formalități
„Şcoala Gimnazială Nr. 6, cred eu, re­prezintă un model de bune practici în ce priveşte reabilitarea şi modernizarea unei unităţi educaţionale. Axa de finanţare prin care am beneficiat de fonduri europene pentru acest proiect a permis lucrări de mo­dernizare şi în curte, nu doar pentru clădirea în sine. Aşa se face că am reuşit să schimbăm radical în bine întregul ansamblu format de clădire şi spaţiul adiacent.
Mulţumită unei mobilizări foarte bune a constructorului care a câştigat licitaţia, o lucrare amplă a fost dusă la bun sfârşit în timp util, astfel încât elevii de aici să poată reveni în sălile lor de clasă încă din toamna anului trecut. Au mai durat însă procedurile pentru o serie de dotări suplimentare dar şi formalităţile pentru întocmirea tuturor do­cumentelor de care a fost nevoie. Important este însă faptul că am reuşit să ducem la bun sfârşit şi acest proiect, iar acum 670 de elevi beneficiază de o şcoală modernizată şi dotată corespunzător, la standarde euro­pene, eficientă din punct de vedere ener­ge­tic şi mult mai bine adaptată pentru a oferi condiţii excelente pentru derularea pro­ce­sului didactic.”, explică primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Acest proiect a fost început cu sprijinul acordat de Agenția pentru Dezvoltare Re­gio­nală Vest – ADR Vest, în cadrul Pro­gra­mului Operaţional Regional 2014 – 2020 (etapa I) şi finalizat prin Programul Regional Vest 2021-2027 (etapa II). (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A învățat din gre­șelile trecutului și pare gata de revanșă. A văzut că strategia ad­versarilor…

17 ore ago

Bulina albă

Victor Igărelu din Petroșani, multiplu medaliat Pentru obținerea medaliei de bronz la Campionatul European de…

17 ore ago

Bulina neagră

Gavril B. din Lupeni, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată într-un nou dosar…

17 ore ago

Copil de 9 ani la volan, tatăl filma totul

Individul și-a lăsat și chiar în­cu­rajat copilul minor să conducă un autoturism pe drumurile publice.…

17 ore ago

Spirit civic demn de apreciat: portofel cu peste 2.000 de lei, restituit proprietarului

Recent, la sediul Poliției Municipiului Petroșani s-a prezentat un bărbat în vârstă de 56 de…

17 ore ago