Încă nu-i totul pierdut

Nu vom scrie astăzi nimic despre scandalurile care ţin afişul în toată presa românească, nici despre viaţa politică sau despre bătălia care se încinge tot mai tare pentru preşedinţia României. O să avem timp destul să abordăm aceste subiecte şi, cu siguranţă, le vom mai aborda până la toamnă. În schimb, avem plăcerea să scriem despre un concetăţean de-al nostru, locuitor al judeţului Hunedoara, a cărui faptă merită nu doar să fie evidenţiată într-un articol de ziar, ci subliniată cât mai vârtos.     
Este vorba despre plutonierul de jandarmi Valentin Ştefănescu, din Valea Jiului, cel pe care-l evidenţiem şi în spaţiul alăturat. Un tânăr care, în timpul său liber fiind, şi aflându-se întâmplător în apropierea locului unde s-a produs o infracţiune gravă, n-a stat o clipă pe gânduri şi a acţionat rapid şi eficient, rezolvând situaţia cu brio. Ce vrem să subliniem aici este modestia jandarmului şi spiritul său civic încă nealterat de nepăsarea care a început să se întindă tot mai mult şi în societatea românească. Răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, plutonierul de jandarmi Valentin Ştefănescu a declarat modest că i s-a părut normal să acţioneze aşa, fiind în primul rând datoria sa de om, de cetăţean, nu doar de jandarm, să sară în ajutorul unei persoane agresate şi jefuite, mai ales că aceasta era o femeie în vârstă. 
Trebuie să subliniem că gestul jandarmului hunedorean ne-a uns pe inimă, mai ales că ne-am amintit de imaginile terifiante prezentate cu o săptămână în urmă la televiziune. Este vorba de cazul (pe care l-am comentat şi noi în acest spaţiu) românului, care a murit ca un câine, într-o staţie de metrou din Neapole, în Italia, după ce a fost împuşcat în stradă, în timpul unui schimb de focuri dintre două grupări mafiote rivale. După ce a fost nimerit de gloanţele mafioţilor, omul, însoţit de soţia sa, s-a adăpostit în grabă în staţia de metrou, unde a căzut la pământ într-o baltă de sânge. Deşi femeia îşi frângea mâinile şi cerea cu disperare ajutor, din cele câteva sute de persoane care au trecut pe lângă cei doi, nimeni n-a catadicsit nici măcar să se oprească să vadă ce se întâmplă, darmite să le sară în ajutor.
Din păcate, această indiferenţă laşă a început să se întindă ca o pecingine şi peste societatea românească. De aceea, este cu atât mai lăudabil gestul tânărului jandarm, gest care ne dă speranţa că încă nu-i totul pierdut. Că omenia, spiritul de într-ajutorare şi simţul dreptăţii n-au dispărut definitiv din caracterul românului.