Categories: Comunitate

Încă două expertize tehnice, finalizate de Insemex

Magdalena Şerban

În 21 mai 2014, în exteriorul unei hale de finisare a tablelor din aluminiu, la una dintre unităţile de producţie a unei societăţi din Slatina, a avut loc o deflagraţie în urma căreia nu s-au înregistrat victime, însă două persoane au suferit plăgi minore. Cei care au fost cooptaţi să se ocupe de realizarea expertizei tehnice şi în acest caz, au fost specialiştii de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Insemex Petroşani. Tot aceştia au fost solicitaţi şi pentru incidentul din judeţul Suceava, înregistrat la o carieră de calcar, când în urma unei alunecări a câtorva trepte de exploatare, o persoană şi-a pierdut viaţa.
„Am reuşit să finalizăm expertiza tehnică pentru explozia urmată de incendiu, care a avut loc la o secţie de prelucrare a tablelor de aluminiu din Slatina, mai precis în cadrul unui atelier de finisări – ambalări al Secţiei Laminor de Benzi la Cald. De asemenea, tot de curând, am mai finalizat încă o expertiză, de data aceasta privind un eveniment soldat cu o victimă, la o carieră de exploatare a calcarului din judeţul Suceava”, a afirmat dr. ing. Emilian Ghicioi, directorul tehnic al INSEMEX. Potrivit acestuia, pe masa de lucru a specialiştilor din Valea Jiului se mai află şi alte cazuri.
Amintim că Insemex Petroşani este singurul institut din ţară acreditat să efectueze expertize de specialitate, când e vorba de explozii produse în subteran sau de asemenea evenimente produse la suprafaţă. De-a lungul timpului, cei de aici au efectuat expertize tehnice de notorietate, cum ar fi cazul incendiului de la Maternitatea Giuleşti sau cel de la Mina Petrila, din noiembrie 2008, iar mai recent, explozia produsă în blocul de locuinţe din Călăraşi, în luna decembrie 2013.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

18 ore ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

o zi ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

2 zile ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

2 zile ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

2 zile ago