Categories: Eveniment

Încă 30 de zile de arest pentru juristul ITM Hunedoara

Cristina Ghenea

Juristul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara, Călin Ivan, mai are de stat în spatele gratiilor cel puţin alte 30 de zile. Asta, după ce, la cererea procurorilor, instanţa a prelungit durata arestului preventiv.

Fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, Călin Ivan a fost arestat la mijlocul lunii februarie, la hotărârea Tribunalului Hunedoara. Săptămâna trecută, procurorii s-au adresat din nou instanţei, solicitând prelungirea măsurii de arest, întrucât cele 29 de zile aproape că au trecut. „Astăzi (n.r. vineri – 9 martie) judecătorii au admis solicitarea şi au dispus prelungirea arestării preventive cu încă 30 de zile“, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Astfel, cel puţin până în data de 12 aprilie, Călin Ivan va rămâne în spatele gratiilor.
Potrivit procurorilor, consilierul juridic al ITM Hunedoara a luat mită 800 de lei, pe care i-a pretins de la o societate comercială din judeţ. De altfel, în urma cercetărilor, s-a mai stabilit că acesta a mai protejat şi alte firme, şi că în luna ianuarie 2012, în baza unei înţelegeri prealabile cu administratorul unei societăţi comerciale care fusese amendată de către ITM, Călin Ivan a „instruit” trei martori cu privire la cele ce vor declara în faţa instanţei de judecată.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ȘOFER REȚINUT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

La data de 30 martie 2026, polițiștii Serviciului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de…

13 ore ago

PERSOANA CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC, ÎN FORMĂ CONTINUATĂ

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oameni cu grade, cu funcții în împărțirea drep­tății ori diferite per­soane cu repu­tație bună sunt…

17 ore ago

Bulina albă

Iuliu Winkler, europarlamentar hunedorean Pentru că a fost recompensat cu titlul de „Doctor Honoris Causa”…

17 ore ago

Bulina neagră

Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a schinguit un cățel al străzii…

17 ore ago