Înapoi cu 15 ani

Prin 1992, eram la TV Deva şi veneau mulţi străini cu fel de fel de aşa-numite „ajutoare”. Drumul naţional de la Arad la Deva, pe unde intrau ei în ţară, era într-o stare jalnică. Cei care au prins cât de puţin drag de România nu au venit o singură dată. Prin 1994, ceva reparaţii au fost făcute pe drumul cu pricina şi un elveţian din cei ce veneau frecvent la un centru de îngrijire a copiilor din Simeria Veche mi-a spus că uite, România face progrese, drumul nu mai e atât de prost… Omul dorea să fie amabil şi optimist.
În 1995, tot DN 7, pe porţiuni, a fost introdus în reparaţie capitală – s-a utilizat pentru prima dată expresia „reabilitare”. Era totul nou, consultanţă străină, mi se pare că din Franţa. Era şi un fel de concurenţă între echipele ce lucrau pe diferite tronsoane. Au fost refăcute poduri şi podeţe, a fost decopertată toată partea asfaltică, lucrările au durat vreo doi ani, iar garanţia oferită a fost de opt ani. Obişnuiţi cu plombele ce săreau mereu din gropi, o asemenea garanţie părea de domeniul fantasticului. Greu de crezut, şi totuşi, drumul a rezistat opt ani, cu toate că traficul a fost infernal. Era primul contract de gen şi s-a întâmplat un fenomen clasic în România – de prima dată, toată lumea respectă reţeta…
Nu s-au mai făcut reabilitări de aceleaşi proporţii. Prin 2005, DN 7 a început să cedeze, pe porţiuni mici, acolo unde era mai solicitat, pe poduri, în curbe. Prin 2007, o firmă românească, a unuia dintre cei numiţi „regii asfalturilor”, mi se pare Dorinel Umbrărescu de pe la Bacău, cu surle şi trâmbiţe, a început să asfalteze DN 7, spre Alba Iulia, apoi spre Arad. În 1995, filmasem adesea cu cei de la fosta „Contransimex” sau „Louis Berger”, fazele reabilitării. Văzusem amploarea lucrărilor. Acum, se turna pur şi simplu asfalt peste cel vechi, fără reparaţii la borduri, fără finisaje, fără să pară că există un proiect de lărgire a drumului pentru a crea o a treia bandă, aşa cum există spre Sibiu, de exemplu. Cocoţat pe un compresor, patronul himself declara ritos că drumul va rezista cel puţin 10 ani. Au trecut mai puţin de trei ani şi ieşirea din Deva, porţiune ce ţine de cei de la drumurile naţionale, este praf. În apropierea Sibiului, la fel. A treia bandă, mult lăudată, este impracticabilă. Între Râmnicu Vâlcea şi Piteşti e jale. Nu ştiu dacă peste tot a lucrat aceeaşi firmă sau Umbrărescu a fost ajutat de Căşuneanu, alt rege al asfalturilor.
Cert este că nu mai credeam că e posibil ca drumurile să arate ca acum 15 ani. Bine, mai apar gropi, se mai lasă asfaltul, dar ceea ce s-a întâmplat acum, echivalează cu necesitatea unui (alt) program naţional de asfaltare. Până una-alta, centura Devei este de groază, iarna nu a trecut şi tocmai am aflat că bani nu sunt. Noi, cetăţenii, putem doar constata toate astea.