În urma articolului publicat, ieri, de MESAGERUL HUNEDOREAN. Lucrurile prind a se rezolva în cazul ambulanţei nefolosite din garajul ISU

Natalia Bumbac

În cazul ambulanţei dotate cu aparatură de ultimă generaţie pentru terapie intensivă şi ţinută nefolosită timp de doi ani în garajul celor de la ISU Hunedoara – situaţie relatată în ediţia de ieri a cotidianului nostru -, se poate spune că lucrurile nu sunt simple deloc.
Pe lângă personalul medical specializat pentru intervenţii în cazuri de urgenţă, este nevoie şi de un spaţiu de cazare care va fi folosit de medici şi asistente în timpul petrecut în afara intervenţiilor. Acestea ar fi doar câteva dintre concluziile întâlnirii organizate, ieri, de Adrian David, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, la care au participat reprezentanţii SMURD şi cei ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva.
„Ambulanţa achiziţionată prin fonduri europene a fost dată prin contract de comodat celor de la ISU Hunedoara, iar potrivit legilor care reglementează achiziţiile din bani europeni, destinatarul nu poate fi schimbat. Pentru ca maşina să funcţioneze, este nevoie de cinci echipaje formate dintr-un medic, o asistentă şi doi paramedici. O altă problemă a fost că nici la ISU, nici la Spitalul din Deva, nu s-a găsit un spaţiu disponibil unde să li se asigure cazare membrilor echipajului pe perioada în care se vor afla în afara intervenţiilor. Astăzi, am stabilit ca spaţiul destinat echipajelor medicale să fie amenajat la ISU. De asemenea, Spitalul Judeţean de urgenţă Deva va scoate la concurs posturile de medici şi asistente, procedură care va dura 45 de zile. Urmează să decidem cine va finanţa cheltuielile pentru amenajarea spaţiului, sau Consiliul Judeţean Hunedoara sau cei de la Ministerul de Interne. Iar într-un final, sper că vom rezolva această problemă”, a declarat Adrian David, vicepreşedinte al CJ Hunedoara.
Ambulanţa SMURD de tip C a fost achiziţionată prin fonduri europene şi a costat 667.120 lei, din care CJ Hunedoara a achitat 13.342 lei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a cam dus lumea de râpă! Prostul satului a ajuns model de ur­mat, iar ChatGPT-ul…

37 de minute ago

Bulina albă

Radu Rareș, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

37 de minute ago

Bulina neagră

Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…

46 de minute ago

Ing. Dorin Gligor, directorul general al APA PROD S.A. Deva, apel către toți utilizatorii și către edilii localităților deservite

Magdalena Șerban Seceta severă din România determină ope­ratorii regionali de apă să impună res­tricții sau…

46 de minute ago

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, la Petroșani

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, la data de 10 august a.c.,…

48 de minute ago

Se va vedea și din Deva eclipsa de soare din 12 august 2026

Miercuri, 12 august, asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase eveni­mente astronomice ale acestui an!…

49 de minute ago