Categories: Sport

În top la tenis, campioane la eleganţã

Ciprian Marinuţ

Echipa de fete sub 14 ani a României, antrenată de Lunella Maier, de la SCM Deva, a obţinut o performanţă de calibru la Campionatul Mondial disputat  în Cehia, clasându-se pe locul şapte. În plus, tricolorele au primit şi trofeul pentru cel mai frumos echipament de prezentare de la turneul final, desfăşurat săptămâna trecută, la care au participat cele mai bune 16 echipe ale lumii.

Lidere „milităroase”, competiţie echilibrată
Formaţia tricoloră a fost alcătuită din tenismenele Andreea Roşca, Ioana Gună şi Georgiana Crăciun şi a evoluat în grupa A, alături de echipa gazdă, Cehia, Egipt şi Japonia. Jucătoarele „dirijate” de Lunella Maier au învins Japonia cu 3-0, dar au cedat, la limită, în faţa Egiptului şi Cehiei cu scorul de 1-2. Fiecare duel a cuprins câte două meciuri de simplu şi unul de dublu. În urma acestor rezultate, România a ocupat locul doi în grupă, la egalitate de puncte cu Egipt şi Japonia, dar fiind singura care a pierdut la limită în faţa liderei Cehia, care a avut punctaj maxim. Poziţia secundă din grupa preliminară le-a adus micilor tricolore calificarea în turneul pentru locurile 5-8. În primul meci din cadrul acestuia, România a cedat în faţa Australiei, 1-2, iar apoi în partida pentru locurile 7-8, tricolorele au dispus de Africa de Sud cu 2-1 şi s-au clasat pe locul şapte. În semifinale, Cehia a pierdut cu SUA, scor 1-2, iar Canada a cedat în faţa Rusiei (0-2). În finala mare, americancele le-au învins pe rusoaice cu 2-0 şi au cucerit titlul mondial, iar în finala pentru bronz, Cehia a dispus de Canada cu 2-1. La turneul final au participat 16 echipe, şase din Europa şi 10 din restul lumii. „A fost o competiţie foarte puternică, iar clasarea pe locul şapte reprezintă o performanţă de calibru pentru tenisul românesc juvenil. Echipele din SUA şi Rusia au fost lidere incontestabile, ele remarcându-se în cadrul turneului şi printr-un stil de pregătire militărească, în care aveau alergări de anduranţă încă de la ora şase dimineaţa. Între celelalte echipe participante a existat un echilibru valoric, orice meci putând fi câştigat sau pierdut, în funcţie de forma de moment a jucătoarelor. La nivelul Europei, ne-am clasat pe locul trei dintre cele şase echipe calificate, iar viitorul se anunţă promiţător”, a spus antrenoarea de la SCM Deva, Lunella Maier.

Trofeu pentru frumuseţe
Festivitatea de premiere a reprezentat o surpriză foarte plăcută pentru echipa României, întrucât tricolorele au fost invitate la eveniment pentru a primi un premiu special. „Oficialii ITF, care au fost foarte profesionişti pe parcursul turneului, ne-au anunţat că echipa României a obţinut trofeul pentru cel mai frumos echipament de prezentare. Cu siguranţă, la acordarea acestui premiu a contat şi frumuseţea jucătoarelor noastre, dar şi a tenisului etalat de ele”, a comentat Lunella Maier.
La turneul final al Campionatului Mondial, rezervat formaţiilor feminine sub 14 ani, au participat 16 echipe, iar clasamentul complet al competiţiei a fost următorul: 1. SUA; 2. Rusia; 3. Cehia; 4. Canada; 5. Australia; 6. India; 7. România; 8. Africa de Sud; 9. Spania; 10. Egipt; 11. Marea Britanie; 12. Columbia; 13. Japonia; 14. Thailanda; 15 Italia; 16. Peru.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

5 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

5 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

5 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

5 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

5 ore ago