Categories: Sport

În top la „Cupa Mondială”

Aeromodeliştii de la CS Armata Aurul Brad au fost la înălţime la etapa de „Cupă Mondială” desfăşurată la finalul săptămânii în Slovacia, având astfel un început perfect al sezonului competiţional 2015. „Icarii” antrenaţi de Adrian Macsim au avut rezultate excelente la individual, iar prin performanţele lor, România a ocupat locul doi în clasamentul general (neoficial) pe naţiuni, după Germania.
Un junior de mare perspectivă, seniori valoroşi
Nicolae Onea, care a concurat la nivel de juniori, a obţinut cele mai bune rezultate ale aeromodeliştilor de la Aurul Brad la întrecerea dotată cu „Jumbo Cup” ce s-a desfăşurat la Lucenek, în Slovacia. Talentatul aeromodelist în vârstă de 18 ani a fost lider în ambele probe de zbor liber în competiţia de planoare profesionale. La planoare F1A, Onea a fost urmat în clasament de sportivi din Ucraina şi Cehia, iar la F1H, el a devansat aeromodelişti din Ungaria şi Danemarca. Performanţele sale din competiţia juniorilor au fost atât de bune, încât s-a calificat în finală şi în competiţia open deschisă seniorilor şi juniorilor. În ierarhia finală „open”, Onea a ocupat locul trei, fiind devansat doar de vicecampionul mondial din Slovacia şi de un sportiv din Germania. „Nicolae Onea a impresionat, reuşind să concureze de la egal la egal cu seniorii în barajul pentru primele locuri. Evoluţia sa este încurajatoare în perspectiva importantelor competiţii internaţionale din acest an”, a afirmat antrenorul Adrian Macsim. Clubul Armata Aurul Brad a mai avut patru aeromodelişti în concurs, iar aceştia au obţinut următoarele rezultate: Aurel Brânzoi – locul cinci la open seniori, Ioan Mascovschi – locul 10 la open seniori, Mihai Becheşi – locul 4 la juniori şi Călin Becheşi – locul 14 la juniori. Prin cumularea tuturor rezultatelor aeromodeliştilor de la Aurul Brad, România a ocupat locul doi în clasamentul general (neoficial) pe naţiuni, după Germania şi înaintea Slovaciei. „Am început cu dreptul anul competiţional şi ne propunem să fim din ce în ce mai buni”, a afirmat Adrian Macsim. Antrenorul a precizat că toţi sportivii de la CS Armata Aurul Brad prezenţi la această competiţie au fost formaţi la secţia de aeromodele de la Palatul Copiilor Deva, filiala Brad. Deplasarea aeromodeliştilor brădeni la întrecerea la care au participat sportivi din 21 de ţări  s-a efectuat cu sprijinul DGASPC Hunedoara şi al Consiliului Local Brad.
Competiţii peste competiţii
La finalul acestei săptămâni, brădenii vor participa la Campionatul Naţional de planoare F1H de la Târgovişte, iar luna viitoare vor concura la o nouă etapă de Cupă Mondială ce va avea loc în Serbia. Cea mai importantă competiţie a anului pentru brădeni va fi Campionatul European de la Salonta, unde echipa de juniori a României va fi coordonată de Adrian Macsim, iar din lot vor face parte Nicolae Onea şi Andrei Aprodu, ambii de la CS Armata Aurul Brad. (C. Marinuţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Jandarmul Marius Nicula a obținut locul I la Competiția de Brazilian Jiu Jitsu a Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Publică

Jandarmul hunedorean a reprezentat cu succes unitatea noastră, precum și Jandarmeria Română, în cadrul competiției…

18 ore ago

Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității

*Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității*   Polițiștii hunedoreni au…

2 zile ago

Amenajarea unui living perfect funcțional

Livingul este camera pe care o folosesti cel mai mult si pe care o vad…

3 zile ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Investiție de peste 28 de milioane de lei pentru un sistem modern de screening și diagnostic la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, face un pas decisiv…

3 zile ago