Absolvenţii de profil real au susţinut examen la matematică, iar cei de la liceele cu profil uman, la istorie. Nu a fost înregistrat nici un incident pe perioada desfăşurării examenului. La Colegiul Naţional „Decebal“ din Deva, în jurul orei 11.30, era plin de elevi şi părinţi. Discutau între ei pe marginea subiectelor primite la examen. Spre deosebire de proba de la Limba şi Literatura română, unde mulţi elevi erau nemulţumiţi din cauza subiectelor, la examenul de ieri, nimeni nu a avut obiecţii legate de acest aspect. Tinerii au spus că subiectele au fost simple, la matematică, iar unii au afirmat că acestea au fost de-a dreptul uşoare. Printre cei care au dat examen la istorie, unii erau nesiguri de răspunsurile date, dar au declarat că subiectele primite nu le-au creat mari dificultăţi. O profesoară aflată în faţa liceului, care îşi aştepta elevii să iasă din examenul de istorie, ne-a declarat: „am văzut subiectele, sunt accesibile, le putea face orice copil.“
Absolvenţilor le-a mai rămas o singură probă până la încheierea Bac-ului, care va avea loc în data de 4 iulie. Rezultatele de la cele trei probe scrise vor fi afişate în 7 iulie, până la ora 12.00. În aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, nemulţumiţii de notele primite, vor putea depune contestaţii. Afişarea rezultatelor finale va avea loc în data de 11 iulie. (N.Bumbac)
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…