În sfârşit, spitalul din Deva se redeschide pentru bolnavii non-COVID!

Sorina Popa

După ce numărul celor internaţi cu COVID la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva a scăzut de la o zi la alta, iată că o altă veste bună vine dinspre această unitate medicală. Este vorba de situaţia spitalului.
Astfel, potrivit Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 753 din 7 mai 2020, spitalul din Deva nu mai este unitate COVID, ci doar Secţia de Infecţioase de aici este destinată pentru pacienţii infectaţi cu coronavirus. Instituţia medicală deveană a devenit spital suport COVID. Asta înseamnă că bolnavii non-COVID vor putea fi internaţi din nou aici. Lucru pe care-l aşteaptă bolnavii din tot judeţul. Aşadar, după două luni, unitatea medicală judeţeană poate interna bolnavii care suferă şi de alte afecţiuni, nu numai cei infectaţi cu noul virus.
Potrivit medicului Bianca Glodean, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, unitatea va fi deschisă săptămâna viitoare. Trebuie stabilite circuitele, pentru ca bolnavii cu COVID să nu se intersecteze cu ceilalţi pacienţi. Noua echipă managerială, ne-a declarat medicul Bianca Glodean, face tot ce poate pentru ca spitalul să redevină funcţional pentru bolnavi. Secţia de boli infecţioase va fi cea în care se vor interna şi trata pacienţii suspecţi sau pozitivi la infecţia cu noul coronavirus. Trebuie stabilite circuitele separate pentru pacienţi încă de la triajul lor, astfel încât să existe un circuit pentru persoanele cu suspiciune sau infectate cu COVID-19 şi un altul pentru celelalte categorii de bolnavi, susţin specialiştii. În judeţ, mai sunt spitale suport COVID la Hunedoara, Haţeg, Vulcan, Lupeni şi Orăştie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că între doi colegi din­tr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…

12 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…

12 ore ago

Bulina neagră

Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…

12 ore ago

Câți oameni pleacă de la Primăria Deva, după reforma lui Bolojan

Măsurile impuse de Ordonanța 7/2026 obligă autoritățile locale să reducă 30% din posturi până pe…

12 ore ago

Cine sunt firmele din „Mafia deșeurilor”, percheziționate recent

„Mafia deșeurilor” din România a fost zguduită, după ce, zilele trecute au fost efectuate zeci…

12 ore ago

Tată terorizat, fiu recalcitrant chiar și în sala de judecată

Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva…

12 ore ago