Sport

În sfârşit, soare şi pentru Cetate

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Devatrans au pus capăt seriei negre de opt înfrângeri consecutive, printr-o victorie surprinzătoare obţinută în meciul din deplasare cu Tomis Constanţa, scor 30-26 (17-13).

Banii vorbesc

Cetate a descoperit din nou „soarele” exact la mare, întrucât meciul din deplasare cu Tomis a însemnat primul succes după cea mai neagră perioadă a echipei, marcată de opt eşecuri şi mutarea la Sebeş. Trupa pregătită de Alexandru Weber nu s-a transformat peste noapte într-o mare echipă, ci a profitat de faptul că criza financiară a răvăşit gruparea din Constanţa. Devencele au jucat împotriva unei formaţii ce nu şi-a mai primit salariile de mult şi în care portăriţa Raluca Avram a jucat o mare parte din timp în repriza a doua pe faza defensivă a gazdelor, din cauza subţirimii lotului celor de la Tomis.

Start slab, finiş în forţă

Primele minute au fost echilibrate, iar Tomis s-a aflat la conducere, 7-4 în minutul 11. Treptat, Cetate a echilibrat disputa şi prin golurile lui Carmen Cartaş a egalat la nouă, în minutul 20. Devencele au jucat perfect în defensivă şi pe contraatac şi au reuşit să conducă la pauză cu 17-13.
Cetate a avut un start perfect după pauză şi s-a distanţat la şapte lungimi, în minutul 38, scor 14-21. Formaţia gazdă a tras cu dinţii de meci, însă în ciuda eforturilor, cu patru minute înainte de final, Tomis s-a apropiat la numai patru goluri diferenţă: 24-28. A fost însă prea târziu, pentru că Deva a menţinut diferenţa şi a câştigat meritat cu 30-26.
„Dacă nu ratam în situaţii de unu la unu cu portarul advers, puteam menţine avantajul de 7-8 goluri. Când am văzut că Tomis se apropie la patru goluri, mi-a fost un pic teamă că putem pierde, dar e bine că am rezistat până la final. E bine că astăzi am recâştigat o jucătoare, pe Carmen Cartaş, care a evoluat foarte bine”, a declarat Marian Muntean, finanţatorul echipei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura