Categories: ActualitateFlash

În sfârşit, se deschide Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva

Adriana Năstase

Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva urmează să fie dat astăzi, luni, în folosinţă. Vineri a fost făcută recepţia lucrărilor, iar cei 21 de kilometri de autostradă vor putea fi deschişi, în sfârşit, circulaţiei.

Potrivit unor surse oficiale din cadrul CNAIR, totul este pregătit pentru deschiderea circulaţiei pe acest tronson de autostradă, aşteptându-se doar avizul de la Poliţie, care trebuie să-şi dea acordul la restricţionarea tonajului autovehiculelor care pot circula pe acest segment al autostrăzii, la 7,5 tone şi cu restricţii de viteză. Aviz care, până ieri, încă nu sosise la CNAIR şi care se spera că va ajunge astăzi, luni.
„Astăzi (n.r.-vineri) are loc recepţia lucrărilor la breteaua de la nodul Holdea, unde este un contract separat. Când colegii mei, care sunt membri în Comisia de recepţie, vor decide că este totul în regulă acolo, să poată face procesul verbal, atunci vom anunţa ce urmează. În ce priveşte Lotul 3, avem expertiza făcută de experţi autorizaţi, în care se spune că poate fi deschisă circulaţia pe acest tronson de autostradă, cu restricţii de tonaj şi restricţii de viteză”, a declarat Sorin Scarlat, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
În mod normal, circulaţia pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva ar fi trebuit să se deschidă – cu o întârziere de peste trei ani – pe data de 12 august, în acelaşi timp cu Lotul 4 al şoselei. Însă, în 14 august s-a inaugurat doar Lotul 4 al autostrăzii, lung de 22,1 kilometri, dintre Ilia şi Şoimuş.
În schimb, circulaţia pe Lotul 3, lung de 21 de kilometri (dintre Ilia şi Coşeviţa), nu a mai fost deschisă. Reprezentanţii CNAIR au susţinut că societatea spaniolă care a construit respectivul segment de drum nu şi-ar fi făcut treaba aşa cum trebuie, iar tronsonul avea defecte majore şi nu prezenta siguranţă pentru circulaţie. Ca urmare, contractul, în valoare de 580 de milioane de lei, cu firma spaniolă, a fost reziliat la 97 la sută din execuţie.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • bravo.si cand se vor elimina restrictiile fara a se face crva lucrari suplimentare cei vinovati vor raspunde?
    bataia de joc se poate pedepsi?

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

2 zile ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

3 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

3 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

3 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

4 zile ago