Actualitate

În sfârşit, fântânile arteziene de la Hunedoara au undă verde!

Sorina Popa

După trei luni de blocaj, lucrările de reamenajare a platoului din faţa Casei de Cultură din municipiul Hunedoara pot să înceapă! O investiţie de peste un milion de euro risca să nu demareze din cauza modului în care se derulau licitaţiile la noi. Până de curând, când lucrurile în acest domeniu s-au schimbat.

În final a câştigat primăria
Primăria Hunedoara vrea să investească 1,3 milioane de lei pentru a reamenaja întregul platou din faţa Casei de Cultură. Alte 5 milioane de lei ar trebui cheltuite pentru amenajarea a trei fântâni arteziene: una de mari dimensiuni, cu instalaţie de sunet şi lumini, pe platoul Casei de Cultură, şi alte două pe viitoarea porţiune pietonală din oraş.”A rămas o firmă în competiţie pentru realizarea celor trei fântâni arteziene. În urma analizei tehnice a echipamentelor care vor fi montate, una dintre firmele participante a fost descalificată. Aceasta a făcut contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Consiliul i-a dat câştig de cauză şi a cerut să reevaluăm oferta tehnică depusă de societatea respectivă. Ne-am menţinut punctul de vedere, analizând în detaliu orice componentă tehnică. În urma analizei comisiei de la primărie, s-a constatat că ne menţinem punctul de vedere, de descalificare a firmei cu pricina. Din nou, firma a făcut contestaţie la CNSC. De data aceasta, CNSC ne-a dat nouă dreptate, pentru că societatea nu a depus cauţiunea, aşa cum prevede noua lege a licitaţiilor publice, care obligă să depui o cauţiune dacă susţii punctul de vedere, nu mai mică de 2 la sută din valoarea lucrării, sau 35.000 de lei. La un proiect de un milion de euro, nu era o sumă prea mare, dar nu au plătit cauţiunea cei de la firma contestatară”, a declarat Dan Bobouţanu, primarul Hunedoarei.

În august încep lucrările
”Sperăm ca săptămâna viitoare (n.r.-săptămâna aceasta) să semnăm contractul pentru fântânile arteziene, astfel încât în luna august a acestui an să demarăm lucrările. Este un proiect de peste un milion de euro, pentru întreaga zonă. Se reamenajează toată zona din faţa Casei de Cultură. Pe lângă proiectul de fântâni, este cel de modernizare a platoului din faţa Casei de Cultură, altul de iluminat public, proiectul de mobilier urban şi cel de reabilitare a bulevardului Corvin, licitat mai demult. Nici una dintre aceste lucrări nu putea începe până nu se rezolva cu proiectul fântânilor. Mă bucur că Guvernul României a dat această ordonanţă de urgenţă prin care obligă să fie depusă cauţiune la contestaţiile depuse. Dacă firma respectivă ar fi avut dreptate, ar fi depus cauţiunea. S-a dovedit, însă, că primăria a avut dreptate”, a adăugat Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

13 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

13 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

13 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

13 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

13 ore ago