În sfârşit, Direcţia Silvicã are conducere nouã

Nicolle Ebner

De ieri, Direcţia Silvică a judeţului Hunedoara este condusă oficial de o nouă echipă managerială.

Cumnata deputatului Arion, în echipa managerială
Ieri, la sediul Direcţiei Silvice a judeţului Hunedoara, a avut loc învestirea oficială în funcţie a directorului coordonator şi a celor doi adjuncţi care vor avea grijă de administrarea „aurului verde al judeţului”. Noul şef al direcţiei judeţene este reprezentantul PDL, Emil Constantin Ignat, care a renunţat la postul de şef al Direcţiei Fitosanitare în care a fost numit oficial în data de 4 iunie. Directori coordonatori adjuncţi sunt: Radu Crişan (PSD, director general al Direcţiei Silvice Hunedoara în perioada 2003-2004), care continuă să coordoneze domeniul tehnic al instituţiei, post deţinut şi în intervalul 2004-2005; Crinela Paulina Paştiu (PDL), cumnata deputatului de Hunedoara, Viorel Arion, care va coordona domeniul economic al Direcţiei Silvice. Stabilirea noii echipe manageriale a fost plină de peripeţii. La primul concurs, toţi cei cinci candidaţi «Radu Valentin Gagea (PDL) şi Gheorghe Lucian Stratulat (PNL) – director coordonator, Ioan Dăneasă (PSD) şi Victor George Coandă (PNL) – director tehnic şi Daniela Aurelia Breban (PSD) – director economic», au picat cu brio. La al doilea concurs organizat pentru ocuparea posturilor de conducere, s-au prezentat alţi cinci membri PDL şi PSD din judeţ, din confruntare ieşind victorioşi doar trei.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • degeaba ne stresam ca tot in favoarea lor iasa specialisti mai au de asteptat...

  • Uitati-va la fatza lui ! In spate de vede umbra lui Stratulat, fostul director, cel care a scos directia din rahat ! Vai de ei angajati, nu o sa mai ia salariile si criza mondiala plus ,,greaua mostenire" o sa fie de vina, nu echipa lu' peste.

  • Mie imi place fraza "ceilalti au picat cu brio". De parca nu ati sti criteriile de concurs din Romanica. Apartenenta politica! Neatza! Era culmea sa iasa unul de la PRM de exemplu, putea sa fie doxa.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

o zi ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

o zi ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

o zi ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

o zi ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

o zi ago