ActualitateFlash

În prezent, ursul este o specie protejată şi nu poate fi omorât decât în cazuri de urgenţă. Aproape liber la împuşcat urşi!

Sorina Popa

Senatul a adoptat o iniţiativă legislativă pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, prin care ursul va putea fi vânat, timp de cinci ani, în anumite perioade ale anului. Însă, Camera Deputaţilor este forul decizional, deci mai trebuie să aşteptăm puţin să vedem dacă iniţiativa legislativă va trece sau dacă va fi modificată, deoarece deja numeroase voci s-au ridicat împotriva acestei modificări legislative.

Ucişi doar în situaţii excepţionale
Directorul Direcţiei Silvice Hunedoara, inginerul Radu Crişan, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că de patru ani, ursul nu a mai putut fi vânat decât în cazuri de urgenţă, când ataca. ”De patru ani, nu avem cotă în judeţ, şi niciunde altundeva în ţară. Pentru că, în prezent, ursul este specie protejată. Au fost ucişi vreo 140 de urşi, în situaţii excepţionale, în acest timp”, a declarat directorul Radu Crişan.
„Pentru o perioadă de cinci ani, ursul a fost trecut în altă anexă, care permite emiterea unor autorizaţii prin care populaţia de urs poate fi optimizată. Prin reducerea în ultimii ani a intervenţiei oamenilor, populaţia de urşi a scăpat practic de sub control. Dacă ne uităm la alte state UE, vedem că folosesc acest drept de derogare de la Directiva UE şi intervin în mod profesionist şi hotărât pentru reglementarea şi optimizarea populaţiei. Asta dorim şi noi de la Ministerul Mediului, să găsească în această perioadă o soluţie să negocieze cu Comisia Europeană un program de derogări, prin care să se intervină, alături de asociaţiile de vânătoare, pentru optimizarea populaţiei de urs din România”, a declarat senatorul UDMR Tanczos Barna.

Numărul lor este în creştere
Jan-Dorin Calciu, şeful Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Hunedoara, a afirmat că pe baza evaluărilor efectuate de ani de zile, sunt între 5.000 şi 8.000 de urşi pe teritoriul ţării noastre. ”Înainte se făcea evaluare, direct la bârlog. Acum, sunt analize genetice, filmări, o inventariere încrucişată. Numărul urşilor este în creştere la noi. Este firesc ca ei să se recolteze prin mijloace normale, adică prin vânătoare. Ei trebuie să fie extraşi din zonele locuite de oameni. Prin această modificare a legii se face o reparaţie”, a declarat Jan-Dorin Calciu, directorul AJVPS Hunedoara.
Pentru a împuşca un urs în România se plătesc între 8.000 şi 35.000 de euro.

2 comentarii la „În prezent, ursul este o specie protejată şi nu poate fi omorât decât în cazuri de urgenţă. Aproape liber la împuşcat urşi!

  • Unde-l gasirati pe specialistul Jan Potasiu ? Va si gasirati pe cine sa intervievati.

  • Optimizarea populației ???
    Imaginați-vă aplicarea acestui concept la populația de proști bipezi !!!
    Să nu uitați niciodată că bietele animale au fost lăsate fără arealul de hrănire de nimeni altcineva decât de oameni și de nici un alt motiv decât banii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura