Categories: Actualitate

În premieră la muzeul devean: „Noaptea Cercetătorilor“

Magdalena Şerban

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR), în colaborare cu Asociaţia Invenio din Bucureşti, organizează în 25 septembrie 2015, începând cu ora 9.30, la Palatul Magna Curia, o serie de activităţi reunite sub titulatura de „Noaptea Cercetătorilor”.

Invitaţi de marcă
Manifestările îi vor avea ca invitaţi speciali pe Claudio Pérez Paladino, ambasadorul Republicii Argentina în România, şi pe Milan Begovic, ambasadorul Republicii Muntenegru în ţara noastră, aflaţi pentru prima oară într-o vizită în judeţul Hunedoara. Seria de acţiuni face parte dintr-un proiect dedicat popularizării ştiinţei şi învăţării distractive şi se organizează simultan în aproximativ 300 de oraşe din 24 de ţări europene, inclusiv România, fiind finanţat de către Comisia Europeană. Programul va începe cu o conferinţă ştiinţifică naţională intitulată „Cercetarea în era globalizării. Mize, provocări şi perspective”, la care vor lua parte cercetători renumiţi în diverse domenii, precum economie, geografie, biologie, geologie, filozofie, istorie, filologie, antropologie sau istoria artei. Printre oaspeţi se numără Andrei Marga, fost rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi fost ministru al Educaţiei Naţionale şi al Afacerilor Externe, Mărioara Iordan, director adjunct al Institutului de Prognoză Economică al Academiei Române, dar şi profesori şi cercetători din Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu, Constanţa, Mediaş, Alba Iulia, Târgu-Jiu şi Timişoara. Totodată, se va lansa şi volumul care reuneşte studiile prezentate în cadrul conferinţei şi vor fi prezentate o serie de cărţi şi lucrări. Nu vor lipsi standurile tematice ai căror expozanţi vor fi inventatorul Corneliu Birtok-Băneasă, dar şi colective de elevi şi profesori de la Şcoala Populară de Artă Deva, Colegiul Naţional „Decebal” Deva, Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva şi Palatul Copiilor Deva. Cei interesaţi de elementele de inovaţie pot urmări peste 140 de dispozitive, mecanisme şi jucării.

Demonstraţii interactive
„Proiectul are ca scop principal stimularea carierelor europene în cercetare. Este o premieră la Deva şi doresc să invit publicul larg să cunoască îndeaproape o astfel de iniţiativă, experimentele prezentate fiind deosebit de spectaculoase. Amintesc robotul sumo, multicopterul, fântâna magică, sfoara care cântă, ghirlanda wireless, oglinda magică, ochelarii minune, lumina nedumerită, levitaţia magnetică, diverse fenomene de inducţie electromagnetică, fenomene electrice, optice, mecanice, termice şi multe altele. Se vor face demonstraţii practice, vizitatorii fiind invitaţi să interacţioneze cu expozanţii pentru a afla mai multe informaţii despre obiectele expuse sau să experimenteze ei înşişi. Vă aşteptăm cu drag”, a fost invitaţia lansată de Liliana Ţolaş (foto), managerul MCDR Deva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer bănuit că s-a urcat la volan sub influența alcoolului, de două ori în aceeași zi, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…

10 ore ago

ȘOFERI DEPISTAȚI CU VITEZĂ EXCESIVĂ PE AUTOSTRADA A1, SCOȘI DIN TRAFIC

*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…

10 ore ago

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

o zi ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

2 zile ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

3 zile ago