ActualitateFlash

În locul clinchetului de clopoţel, s-a auzit răsunet de scandal

Livia Botici

Prima zi de an şcolar s-a dovedit a fi de coşmar pentru foştii elevi ai Şcolii Generale nr. 10, din municipiul Hunedoara. Furioşi pentru că unitatea şcolară, în care învăţau până anul trecut copiii lor, s-a închis, zeci de părinţi au protestat cu micuţii de mână, în curtea fostei şcoli.

Nu au intrat la ore

Cei 180 de elevi ai Şcolii Generale nr. 10 din Hunedoara şi-au petrecut prima zi de şcoală prin protest împotriva Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a administraţiei locale, pentru că, în urma comasării, unitatea şcolară în care învăţau a fost desfiinţată, iar ei au fost mutaţi la Şcoala Generală nr. 9 şi la nr. 12. Părinţii, nemulţumiţi de această schimbare, spun că nu îşi vor lăsa copiii să meargă la noile şcoli. „Într-adevăr, astăzi, şi părinţii, şi elevii Şcolii Generale nr.10 din Hunedoara au protestat în curtea unităţii şcolare. Aceştia sunt nemulţumiţi că elevii au fost repartizaţi, în urma comasării, către Şcolile Generale nr. 9 şi nr. 10. Degeaba ne acuză pe noi, pentru că nu au dreptate. Au fost manipulaţi de administraţia locală din Hunedoara, care i-a minţit. Să vă explic cum stă situaţia. Prima dată, am hotărât, împreună cu consiliul local al Hunedoarei, că va dispărea şcoala nr. 12. A urmat un adevărat scandal cu părinţii copiilor din acea unitate, care erau nemulţumiţi că se va închide, motiv pentru care, s-a hotărât o nouă formulă. În luna august, prin hotărârea de Consiliu Local, nr. 1935, consilierii au decis că se va închide şcoala nr. 10 şi vor rămâne celelalte două. Ei bine, imediat după ce s-a luat această hotărâre, primarul a început să-i instige pe părinţi împotriva noastră. Este o adevărată nebunie, nu ştiu ce mai vor aleşii, din această localitate. Eu înţeleg că părinţii şi copiii nu sunt mulţumiţi, dar trebuie să înţeleagă că o şcoală în care funcţionează clase cu nouă copii trebuie transferată. Cu atât mai mult cu cât şi celelalte două unităţi arată la fel de bine ca şi şcoala nr. 10”, a declarat inspectorul şcolar general Alexandru Lăutaru.

„Cel mai slab management şcolar”

Referitor la problemele apărute în prima zi de şcoală, în municipiul Hunedoara, primarul Ovidiu Hada a declarat că ”această situaţie a şcolilor din localitate este un caz clar care arată incompetenţa Inspectoratului Şcolar din judeţ. Doi consilieri locali PDL din Hunedoara au propus un proiect de hotărâre, care s-a şi votat de către consiliul local, prin care elevii să se mute de la şcoala nr. 10, la şcoala nr. 12. Părinţii însă nu vor să-şi trimită copiii la această unitate şcolară”, a declarat primarului municipiului Hunedoara. Nici preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara nu este de acord cu modul în care s-a realizat comasarea. „S-au făcut comasări de şcoli generale, cu licee. Este o nebunie ce s-a întâmplat cu această comasare. Vă spun, actualul inspector şcolar general are cel mai slab management dintre toţi inspectorii şcolari pe care i-a avut judeţul Hunedoara până acum”, a declarat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura