ActualitateFlash

În judeţul Hunedoara, cele mai mari pensii din ţară

Adriana Năstase

Cele mai mari pensii din România, plătite din bugetul asigurărilor sociale, s-au încasat, în primul trimestru al acestui an în judeţul Hunedoara, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. Pe de altă parte, municipiul Bucureşti conduce în topul pensiilor medii lunare (care ia în calcul toate tipurile de pensii) cu peste 1.500 de lei.

Datorită minerilor
Cea mai mare medie a pensiilor plătite de statul român, din asigurări sociale, la nivelul României a fost calculată pentru judeţul Hunedoara, iar valoarea acesteia atinge 1.825 de lei. Trebuie spus că nivelul crescut al pensiilor din judeţul Hunedoara se datorează, în cea mai mare parte, minerilor din Valea Jiului care au obţinut pensii mult mai mari decât alte categorii sociale, raportat şi la condiţiile dificile de muncă. Potrivit unui comunicat de presă emis de Institutul Naţional de Statistică, în primul trimestru al anului în curs, 2020, numărul mediu de pensionari a fost de 5,133 milioane de persoane, în scădere cu 7.000 de persoane faţă de trimestrul precedent. Din datele Institutului Naţional de Statistică, rezultă că la nivelul Capitalei pensia medie este de 1.738 lei, comparativ cu cea mai mică pensie medie din ţară, calculată la nivelul judeţului Botoşani, care ajunge la 1.095 lei. Astfel, Municipiul Bucureşti se clasează pe locul doi în topul pensiilor medii, stabilite pe judeţe, după Hunedoara şi înainte de judeţul Braşov, cu 1.635 de lei.

În medie, iau o pensie de 1.504 lei
Pe de altă parte, cele mai mari pensii medii lunare din România – unde se iau în calcul sumele tuturor categoriilor de pensionari, asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc. – se înregistrează în Capitală. Aici, un pensionar câştigă în medie aproximativ de 1.504 lei lunar, cu 21 de procente mai mult decât media naţională a valorii pensiilor la sfârşitul primului trimestru al anului 2019. Pe locul doi în topul pensiilor medii, pe judeţe, se află Hunedoara, cu o medie de 1.499 de lei în primul trimestru. Potrivit documentului citat, în trimestrul I al anului 2020, pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, cu 16,0 la sută şi respectiv cu 16,3 la sută.

One thought on “În judeţul Hunedoara, cele mai mari pensii din ţară

  • Nu înțeleg relevanța acestui articol. De ce nu scrieți și că este unul dintre cele mai depopulate și sărace județe din țară? După ce vor „ieși pe cale naturală din sistem”, vorba Bocului, minerii și siderurgiștii pensionari pe ce loc se va situa județul?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura