Categories: ComunitateFlash

În Deva, au fost amplasate primele containere subterane

Oana Mihnea

Societatea Salubritate SA Deva, cea care asigură serviciile de salubrizare ale municipiului reşedinţă de judeţ, a început amplasarea în oraş a unor containere subterane pentru gunoiul menajer. Până acum, au fost amplasate şase astfel de containere.
Conform datelor furnizate de George Mara, acţionarul majoritar al companiei Salubritate SA Deva, deşi au fost programate opt locuri de amplasare, numai la şase dintre acestea s-au putut încheia lucrările. Până acum, au fost puse containere subterane pe strada Mihai Viteazul, în spatele Poştei Vechi, în cartierul Dorobanţi, în cartierul Dacia, pe strada George Enescu şi pe Ion Creangă. În zona Sălii Sporturilor şi pe strada Cioclovina nu a fost posibilă executarea lucrării, din cauza unor cabluri şi conducte care se aflau exact în locul unde urmau să fie amplasate containerele. În locul acestor două zone, dacă primăria aprobă lucrările, containerele vor fi puse în cartierul Oituz şi lângă Casa de Cultură. Cel mai probabil, spre sfârşitul lunii noiembrie, se va încheia acest proces de instalare.
„Aşteptăm să primim o macara, pentru a putea goli containerele. Acestea vor fi ridicate cu macaraua şi răsturnate în maşina de gunoi, pentru a putea fi puse la loc. În funcţie de reacţia pe care o vor avea cetăţenii la această schimbare, dorim ca anul viitor, să punem astfel de containere în tot oraşul. Sperăm ca acesta să fie un pas important şi sigur către un oraş mai curat , fără gunoi pe lângă pubele“, a adăugat George Mara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Pai daca pe langa masina de transport gunoiul mai e necesara si o macara e clar. Pretul colectarii gunoiului va creste. Sa nu mai spunem ca vor exista dificultati in amplasarea macaralei din cauza masinilor parcate care pe unde poate.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

6 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

6 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

6 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

6 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

6 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

6 ore ago