Categories: Sport

În careul de aşi, dar fãrã medalie

Ciprian Marinuţ

Atleta Andreea Todereanu (foto), legitimată la CNS CSS Cetate Deva, s-a clasat pe locul patru în proba de triplusalt a Campionatelor Europene de Juniori, desfăşurate în Estonia, la Tallin. Sportiva antrenată de Nicolae Alexe a fost încurcată de vânt şi trădată de Federaţie, „zburând“ numai 13.09 metri (sub recordul ei personal de 13.31 metri), ratând astfel medalia de bronz la o diferenţă de cinci centimetri.

Rezultat valoros, dar sub potenţial
Fără adversară de top în ţară, Todereanu a fost trădată de emoţii şi de tehnică la Campionatul European, reuşind doar o clasare în „careul de aşi”, la cinci centimetri distanţă de locul trei. Sportiva a avut „zboruri” mult sub potenţialul ei, cea mai bună săritură fiind un 13.09, rezultat, departe de recordul său personal din această primăvară, de 13.31 metri. „Andreea era cotată cu şansa a şasea şi a fost la un pas de podium, reuşind o clasare pe locul patru. I-au lipsit doar cinci centimetri pentru a cuceri medalia de bronz. E păcat de munca ei. Chiar şi aşa, are a treia performanţă ca valoare din delegaţia României la aceste Campionate Europene”, a spus antrenorul Nicolae Alexe. Pe primele trei locuri în proba de triplusalt s-au clasat Yana Borodina (Rusia – 14.00 metri), Kristiina Mäkelä (Finlanda – 13.67 metri) şi Ganna Aleksandrova (Ucraina – 13.14 metri).

Încurcată de vânt şi de… Federaţie
Concursul de la Tallin s-a derulat pe un vânt schimbător. Multipla campioană a României, învingătoare în toate probele de triplusalt ale junioarelor din 2011, a prins vânt potrivnic la trei dintre cele şase sărituri. Vântul le-a încurcat pe majoritatea finalistelor, 10 dintre cele 12 având rezultate sub recordurile lor personale. Tehnicianul Nicolae Alexe crede că dacă ar fi fost alături de sportiva sa, aceasta ar fi obţinut un rezultat mai bun. „Am văzut primele două sărituri ale Andreei pe Internet şi am observat unele greşeli de tehnică şi o adaptare incorectă la vânt. Dacă eram acolo, le puteam corecta, iar rezultatul ar fi putut fi mai bun. Din păcate, Federaţia Română de Atletism mă cam… sabotează. O să am o discuţie cu ei, pentru că nu e normal ca o sportivă cu şanse la medalii să nu fie însoţită de antrenor la astfel de competiţii majore, iar unele fără potenţial să aibă tehnicienii cu ele”, a spus antrenorul Nicolae Alexe. Andreea Todereanu va reveni la Deva mâine seară.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

3 ore ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

22 de ore ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

o zi ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

3 zile ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

3 zile ago