Sport

În campionat s-a încheiat, mai speră la comisie

11 x 1 fc hd suporteri resemnatiCiprian Marinuţ

FC Hunedoara a pierdut şi matematic orice şansă de promovare, deşi a câştigat meciul din deplasare cu Sănătatea Cluj, scor 4-2 (3-0), întrucât rivala Olimpia Satu Mare a reuşit o nouă victorie, 3-1 cu Naţional Sebiş, şi şi-a continuat parcursul perfect din retur. Ultimele speranţe ale negru-albaştrilor sunt legate de un verdict favorabil la Comisia de Disciplină în „cazul Pâncota”, care se va rejudeca în această săptămână, însă şansele schimbării rezultatului din teren sunt minime.

O repriză perfectă şi o victorie de palmares
Gruparea de pe Cerna a câştigat ultimul meci susţinut în deplasare în acest sezon, impunându-se cu scorul de 4-2 (3-0) în faţa „viruşilor verzi” de la Sănătatea Cluj. Bucuria victoriei este însă umbrită de spectrul ratării promovării, din cauza parcursului slab din retur.
Fără cei trei suspendaţi (Găceanu, Dragotă şi Făgărăşanu) şi cu antrenorul Marius Opric la gardul terenului (întrucât pe stadionul unde joacă Sănătatea nu există tribune), hunedorenii au început cu oarecare trac meciul. A venit însă un gol rapid, în urma unei gafe defensive a clujenilor, iar negru-albaştrii au reuşit o primă repriză perfectă, la capătul căreia conduceau cu 3-0. Scorul a fost deschis de Pepenar (min.9), cu un şut la vinclu, după o intercepţie reuşită de Lintaru. R. Cristian (min. 13) a majorat avantajul, marcând un gol spectaculos, dintr-un unghi imposibil, din banda stângă, cu un şut la care de fapt a vrut să centreze. Diferenţa de 3-0 consemnată la finalul primei reprize a semnat-o Flavius Nicula (40), cu un şut din unghi închis, trimis la colţul scurt. Dominarea hunedorenilor a continuat şi la reluare, iar acelaşi Nicula (54) a dus scorul la 4-0 pentru hunedoreni, cu o lovitură de cap, după o centrare a lui Pepenar. Pe final, FC Hunedoara a redus turaţia motoarelor, iar gazdele au redus din handicap prin Pop (64) şi Cristea (92). Partida de la Cluj-Napoca a fost arbitrată de o brigadă condusă la centru de Dorin Voina din Reşiţa, asistat la cele două margini de Casian Băla şi Robert Pantiş, ambii din Arad.

Ultima etapă şi-a pierdut valoarea
Înaintea finalului de campionat, programat la sfârşitul acestei săptămâni, Olimpia are un avans de trei puncte în faţa FC Hunedoara, iar acesta nu mai poate fi schimbat de meciurile ultimei runde. Motivul? În vreme ce trupa antrenată de Marius Opric va juca, acasă, cu FC Zalău, Olimpia Satu Mare va câştiga la masa verde meciul pe care trebuia să-l joace cu FCM Turda, întrucât gruparea clujeană s-a retras din campionat. În aceste condiţii, FC Hunedoara mai poate spera la minunea promovării, doar dacă va câştiga meciul cu FC Zalău, iar Comisia de Disciplină a FRF va schimba rezultatul meciului cu Şoimii Pâncota, lucru puţin probabil.

2 comentarii la „În campionat s-a încheiat, mai speră la comisie

  • cine mai spera la comisia FRF e super naiv;the game is over!poate primesc si o amenda usturatoare;masina lor de furt a functionat mai bine ,vezi declaratii ponta in 2008,dupa alegeri;DECI,CINE RASPUNDE?;asa e democratic,CINE RASPUNDE SI CUM? CINE PLATESTE?

  • sa castige meciul cu FC Zalau. nu au de ales!Dar daca FRF fda castig lui FC HD ei promoveaza!oricum si-ua facut-o cu mana lor…succes la anul,sau in anii viitori.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura