Categories: Comunitate

În Balşa, a început construcţia centrului de informare turistică

Magdalena Şerban

Proiectul european în valoare de 158.000 de euro, ce prevede construcţia unui centru de informare turistică în satul Balşa, se află în proces de implementare. Acesta a avut parte de mici peripeţii birocratice, licitaţia de atribuire, desfăşurată prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), fiind reluată.
„Au fost trei firme participante, totul desfăşurându-se online. Prima licitaţie a fost anulată, deoarece doi dintre participanţi ar fi trebuit să depună clarificări şi nu au respectat termenul impus. Celălalt nu s-a încadrat cu depunerea ofertei financiare. Cert este că s-a aşteptat trecerea perioadei aferente pentru depunerea contestaţiilor şi apoi s-a reluat procedura. De două săptămâni am început lucrările. Vom avea doi angajaţi care vor pune la dispoziţia vizitatorilor, pliante, broşuri şi tot ce implică informarea acestora, referitor la frumuseţile şi posibilităţile zonei. Este un edificiu care va rămâne peste timp şi este mai mult decât binevenit. Mai cu seamă ţinând cont de faptul că finanţarea europeană este una nerambursabilă”, spune Simion Meteşan (foto), primarul comunei Balşa. De amintit că printre atracţiile turistice de aici, se numără Cheile Madei, de un pitoresc aparte, şi care din 1979 sunt rezervaţie naturală. Paralel, sunt Cheile Ardeului, ce adăpostesc urme arheologice de o însemnătate deosebită, precum ceramică preistorică aparţinând culturilor Wietenberg, Otomani, Coţofeni şi o importantă fortificaţie dacică şi urmele uneia medievale. Apoi, peşterile şi bisericile – majoritatea monumente istorice. De remarcat, Biserica „Sfinţii Arhangheli” din Almaşu Mic de Munte, un lăcaş de cult arhaic unic printre bisericile de lemn.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare supărare mare în rândul unui cunoscut per­so­naj de pe plaiurile noas­tre mioritice, care a…

o oră ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să sta­bilească un record mon­dial. El…

o oră ago

Bulina neagră

E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

o oră ago

Revoltă în subteran la Mina Vulcan: Zeci de mineri refuză să iasă la suprafață din cauza salariilor

Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…

o oră ago

Un poluator din Hunedoara a scăpat de închisoare după ce și-a recunoscut fapta și a curățat zona

O societate comercială din județul Hunedoara, cercetată penal pentru ges­tionarea ilegală a deșeurilor peri­cu­loa­se, a…

o oră ago