Astăzi, la ora 10, crescătorii de ovine din judeţ care nu au apucat să-şi completeze şi să-şi depună cererile pentru a beneficia de ajutorul de minimis oferit de stat în cuantum de 1 leu/kg pentru lâna comercializată, sunt aşteptaţi la sediul Direcţiei Sanitar Veterinare Hunedoara (Deva, Str. 22 Decembrie, nr. 226), de către reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Hunedoara. În primă fază, e necesară o copie a actului de identitate a solicitantului (care se va face gratuit) şi semnarea unei cereri-stas.
„Reamintesc că pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis pentru comercializarea lânii, este obligatoriu ca beneficiarii să îndeplinească cumulativ anumite criterii: vor putea aplica pentru acest sprijin doar crescătorii de ovine, persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, crescătorii de ovine, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale şi crescătorii de ovine, persoane juridice; trebuie să deţină o exploataţie de ovine înregistrată în Registrul Naţional al Exploataţiilor, respectiv să facă dovada comercializării cantităţii de lână pentru care solicită acordarea sprijinului către un centru de colectare a lânii sau o unitate de procesare a lânii. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, adică în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente. Conform prevederilor legale, mâine este ultima zi de înscriere. Dacă cineva nu reuşeşte să ajungă astăzi la întrunirea de la DSV, e aşteptat mâine la sediul nostru din Deva, situat pe B-dul 22 Decembrie, Nr. 222“, a precizat Călin Marian (foto), directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Hunedoara.
Potrivit acestuia, de la începutul programului guvernamental, fermierii au fost înştiinţaţi despre acţiunile realizate de DAJ Hunedoara în diferite zone ale judeţului, prin intermediul administraţiilor publice locale, a asociaţiilor crescătorilor de ovine şi a centrelor locale APIA. Până acum, 520 de crescători de ovine din judeţ s-au înscris prin intermediul acestei caravane.
La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…
Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…
Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…
Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de salubritate când datoriile pentru serviciile oferite…
View Comments
Nu cred . Minciuna
Poate pentru oile lui de la Lapugiu si de la Cristur, restu povesti, ca mai nou acest director se extinde pe la prieteni cu afacerile sa nu fie descoperit de altii.