Categories: Comunitate

Impozite aproape 100 la sută achitate la Băcia

Primarul din Băcia, Florin Alba (foto), spune că este mulţumit de cum şi-au făcut datoria cetăţenii comunei, când vine vorba de plata taxelor şi impozitelor.
Astfel, în anul trecut, un procent de 96,36 dintre contribuabili şi-au achitat taxele şi impozitele la primărie. „Este vorba de impozitele pe clădiri, terenuri şi concesiuni. Cei mai mulţi bani vin de la Parcul Logistic care funcţionează pe teritoriul comunei noastre. Mai avem Fabrica de Făină Proteică şi mai mulţi prelucrători de marmură”, a declarat Florin Alba, primarul comunei Băcia.
Pentru acest an, la Băcia, taxele şi impozitele au fost menţinute la nivelul anului precedent. Iar cine le plăteşte integral până la 31 martie, are o reducere a impozitelor de 10 la sută din valoarea sumei pe care o datorează. Sunt scutiri care se aplică şi aici, pentru persoanele cu handicap, veteranii de război, fundaţii. Comuna Băcia are aproape 2.000 de locuitori şi 856 de case. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând…

16 minute ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

17 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

17 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

17 ore ago