Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat recent lansarea unui volum de versuri aparținând poetului Dumitru Tuhuț.
Poetul Dumitru Tuhuț a venit în fața cititorilor cu cel de-al doilea volum de versuri, intitulat „priviri, tablouri și năluci” (Editura Castrum de Thymes, Giroc, judeţul Timiş 2024). Au vorbit despre carte: poetul și publicistul Daniel Marian, poetul și prozatorul Daniel Mariș, prozatorul, istoricul şi criticul literar Gheorghe Secheșan, poetul Nicolae Toma – vicepreședintele U.Z.P.R. Filiala Timișoara – și Daniel Luca, editor, poet, prozator și critic literar. Intervențiile celor amintiți mai sus, au fost acompaniate de muzică live. Emanuil Constantin creând un cadru ideal pentru aprecierea evenimentului.
Într-o societate care adesea scoate în evidență doar succesul material, a scrie poezie este un act de curaj. Acest act de curaj este ceea ce face poezia atât de valoroasă și de frumoasă. Cei care aleg să își exprime gândurile și emoțiile prin versuri nu doar că își dezvăluie propria lume interioară, dar oferă și altora ocazia de a se regăsi în acele cuvinte.
În concluzie, importanța poeziei în lumea contemporană este incontestabilă, susțin cei care au participat la acest eveniment. (A.N.)
Povestesc gurile rele că, de curând, o duduie a reușit să îi fenteze pe doi…
Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan Pentru că a oferit comunității și turiștilor un eveniment unic,…
N.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de furt calificat.
Scandal în centrul Devei! Administratorul public al Primăriei Deva, Ciprian Luca, a fost atacat de…
În perioada 2-10 martie, a avut loc Stagiul Național de Formare și Reconfirmare al Unităților…
Magdalena Șerban Primăvara dă tonul lucrărilor la nivel de UAT-uri. Unele sunt la linia de…