Împlinirea conducerii comunei Vălișoara: noi drumuri modernizate

Magdalena Șerban

Recent, au fost finalizate lucrări de re­parații și întreținere a două tron­soane de drum din comuna Vălișoara, investiția fiind susținută din bugetul local. Vor urma și altele.

Din puțin, se reușesc multe
„În această perioadă am realizat pe două tronsoane de drum pe care nu s-a intervenit de mulți ani, mai precis Strada Dealul Săliștiorii și Strada Popești, ample lucrări de reparații cons­tând în profilare, șanțuri pentru scrurgerea apei, defrișare material lemnos, pietruire, compactare, etc. Au implicat multă muncă și costuri, dar rezultatele sunt pe măsură. Suntem convinși că toți cei care circulă pe aici, în special cei care transportă lemn sau diverse produse recoltate de pe terenurile aflate în zonă, vor da dovadă de simț civic și nu vor produce de­gra­darea drumului. Avem rugămintea să țineți cont de întregul context financiar implicat și mai ales de faptul că efortul trebuie să fie unul al tuturor. Dacă fiecare dintre dumneavoastră va cir­cula responsabil, veți beneficia mai mult timp de confortul oferit de un drum întreținut, care este un bun co­mun. În ciuda faptului că bugetul co­munei este unul de funcționare, care nu permite materializarea unor investiții mari în infrastructură, totuși, în fiecare an sunt alocate sume pentru reparații și întreținere a drumurilor, dar și pentru deszăpezire (lunile de iarnă). Și pentru 2022, suma prevăzută nu a fost una foarte mare, dar banii sunt cheltuiți cu responsabilitate. Începând cu sezonul de primăvară au fost realizate lucrări de profilare, pietruire a drumurilor co­munale și străzilor din cele patru sate ale comunei. Acestea sunt concre­ti­zate periodic, întrucât în cazul dru­mu­rilor din pământ și piatră, care dețin ponderea la nivel teritorial, aproape după fiecare ploaie este necesar să intervenim. Cea mai mare prioritate pentru noi, ca administrație publică lo­cală, rămâne modernizarea drumurilor, însă trebuie să fim realiști și să con­ști­entizăm că oricât ne-am dori, din bu­getul propriu nu este posibil să punem bazele unor investiții de anvergură. De asta, depunem proiecte pentru a câș­tiga resurse bănești din care să facem pași înainte. Totodată, așteptăm să pri­mim finanțarea accesată în cadrul Programul Anghel Saligny pentru a de­mara lucrările de modernizare a unor alte drumuri din comună. Este o axă gu­ver­namentală care ne va permite o evo­luție pe acest palier”, a arătat Camelia Bedea (foto), primarul din Vălișoara.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

o zi ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago