Categories: Actualitate

Implicarea părinţilor în viaţa şcolii

Cristina Ghenea

O campanie iniţiată la nivel naţional de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a fost lansată ieri, la Inspectoratul Şcolar din Deva.
Susţinând şi promovând Legea Educaţiei Naţionale, campania „În educaţie, TU FACI LEGEA DE NOTA 10!”, presupune implicarea în viaţa şcolii şi a părinţilor, pe lângă cea a cadrelor didactice şi a elevilor. „Dorim ca prin această campanie, cadrele didactice din judeţ şi părinţii ai căror copii sunt elevi să cunoască prevederile noului act legislativ. Acesta este foarte important pentru educaţia copiilor noştri”, a declarat Alexandru Lăutaru, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar al judeţului Hunedoara.
Astfel, Ministerul Educaţiei consideră că atât elevii, cât şi dascălii vor avea de câştigat; profesorii vor fi corect selectaţi şi mai bine răsplătiţi, iar acest lucru nu poate fi decât benefic pentru învăţăcei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

3 zile ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

4 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

4 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

4 zile ago