Implicarea face schimbarea

De peste 33 de ani am stat deo­parte, departe de politică și de spațiul civic. Consecințele le vedem cu toții. Oameni tupeiști, dar fără pregătire și fără o viziune mare și-au făcut loc în politică și au transformat azi politica în cel mai detestat domeniu din România, când politica este, de fapt, viața noastră! Politica este pretutin­deni. Deciziile politicie­nilor ne dictea­ză ritmul și măsura vieții noastre.

Din credință
Adesea suntem nemulțumiți că nu ne este bine, că salariile sunt mici, că prețurile sunt mari, că nu avem spitale, că sistemul de educație este slab, dar ne întrebăm vreodată cine a decis lucrurile și cum am ajuns aici? Politi­cienii și deciziile politice. Acesta este răspunsul. Așadar, a sta departe de politică nu înseamnă că ești spectator al politicii, ci al vieții tale, pentru că ai lăsat în mâna altora soarta ta. Atunci când noi stăm deoparte, ei fură banii muncii noastre, bani pe care noi i-am plătit în taxe și impozite. Atunci când noi stăm deoparte, sistemul de justiție nu ne mai dă dreptate. Când noi stăm deoparte, copiii noștri trebuie să plece la muncă în străinătate. Ne place sau nu, adevărata schimbare poate fi adusă doar de politică. Iar succesul schimbării depinde de gradul nostru de implicare. Cu cât ne implicăm mai mulți, cu atât avem mai mulți sorți de izbândă. Dacă vrem salarii și pensii decente, dacă vrem programe pentru tineri, cerce­tare, inovare și dezvoltare, dacă vrem educație, sănătate și infrastructură de calitate, dacă vrem respect și demni­tate în Europa, trebuie să ne implicăm! Nu putem să așteptăm de la câțiva să facă totul pentru noi, să punem toată greutatea pe umerii lor, și mai apoi să fim dezamăgiți pentru că iar ne-au înșelat așteptările. Hai să ne implicăm cu toții, de la mic la mare, să ne asumăm fiecare dintre noi câte puțin. Și vom reuși foarte mult! Tinerețea, împlinirea și adevărata trăire a vieții noastre vine din a avea o viziune mare, din implicare și din credință de neclintit că Dumnezeu va veni în întâmpinarea noastră când noi facem lucrurile pe placul Lui.
Vă mulțumesc.

Deputat Anamaria Gavrilă
Circumscripția electorală 22 HUNEDOARA

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

14 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

14 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

14 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

14 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

14 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

14 ore ago