Politica si administratie

Ilie Pârvan, noul inspector şcolar general

Sorina Popa

Noul inspector general şcolar este Ilie Pârvan (foto), membru PNL. El o înlocuieşte pe post pe Maria Ştefănie, căreia i s-a terminat mandatul în fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean. Acesta a mai fost inspector şcolar general adjunct. Ilie Pârvan a fost profesor la Liceul Tehnologic „Retezat” din Uricani, fiind preşedintele organizaţiei PNL Uricani şi consilier judeţean PNL.

La încheierea mandatului său de inspector general şcolar, Maria Ştefănie a postat pe reţeaua de socializare următorul mesaj:
„Contractul meu de management pentru funcţia de inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara se încheie în 25 martie 2020. Încă din prima zi în care am ocupat această funcţie, am fost conştientă că va veni momentul când trebuie să plec din acest post de conducere. Mă bucur că am reuşit să îmi duc la bun sfârşit acest mandat. Am ocupat această funcţie aproape 6 ani, la care pot adăuga, perioada 2012- 2014 în care am ocupat funcţia de inspector şcolar general adjunct şi cei 4 ani de experienţă profesională în calitate de inspector şcolar pentru disciplinele chimie şi fizică, precum şi managementul resurselor umane. Experienţa celor 6 ani de activitate, din 2008 până în 2014, în cadrul inspectoratului şcolar, m-a ajutat foarte mult şi m-a pregătit pentru funcţia de inspector şcolar general. Am încercat să îmi fac datoria, am muncit cu entuziasm şi dăruire alături de echipa inspectoratului şcolar în folosul învăţământului hunedorean. Rezultatele muncii noastre sunt evidente şi cel mai mult mă bucur că am reuşit să venim cu proiecte şi programe care au condus la o îmbunătăţire considerabilă a rezultatelor elevilor”, a scris Maria Ştefănie pe pagina sa de Facebook.

2 comentarii la „Ilie Pârvan, noul inspector şcolar general

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura