Politica si administratie

Ilie Botgros: „N-am legãturã cu furturile”

Potrivit unor surse, fostul primar al Aninoasei, Ilie Botgros (foto) (PDL) ar avea legătură cu dispariţia unor bunuri ce aparţineau domeniului public al localităţii şi au fost descoperite în curtea unor localnici. Edilul, consilier local în prezent, respinge ipoteza şi spune că nu are legătură, n-a fost citat de poliţişti şi unele bunuri găsite nici măcar nu sunt în inventarul primăriei.
În baza unor informaţii, poliţiştii din Aninoasa au efectuat două percheziţii pe raza localităţii, în urmă cu circa o săptămână, şi au descoperit la mai mulţi localnici, o parte însemnată de materiale de construcţii, mobilier stradal şi care utila locurile de joacă, precum şi alte bunuri, toate aparţinând Primăriei oraşului Aninoasa. Potrivit unor surse, aceste bunuri au dispărut cu ştirea fostului primar al localităţii, Ilie Botgros, care va fi citat pentru audieri în acest dosar.
Fostul edil şef al localităţii spune însă că nu este nimic adevărat şi nu are nici o implicare. „Nu am fost citat la Poliţie, nu ştiu nimic şi nici nu am legătură. N-am bancă acasă, n-am dat la nimeni şi în privinţa plăcilor de beton, spre exemplu, acelea nici măcar nu erau în inventarul Primăriei Aninoasa. Au fost ale minei şi oamenii le-au luat să-şi facă un zid de sprijin, că vine dealul pe casele lor. Bănci au mai dispărut, unele le-am recuperat chiar de prin Dâlja, altele nu. Dacă vor, pot să vină să facă percheziţie şi la mine acasă, nu este nici o problemă”, a declarat Ilie Botgros.
Pe de altă parte, în acest dosar privind bunurile găsite în urma percheziţiilor domiciliare, poliţiştii n-au putut stabili un prejudiciu până în acest moment, pentru că nu s-a făcut un inventar de către proprietar şi o evaluare. Actualul primar al Aninoasei, Nicolae Dunca (USL), spune că la finalul acestei săptămâni, se va finaliza inventarul derulat la Primăria Aninoasa. „Deocamdată, se derulează verificarea şi cred că vineri se va finaliza”, a precizat Dunca. Poliţiştii din Aninoasa au obţinut două autorizaţii de percheziţie, iar în urma acţiunii, au fost descoperite mai multe bunuri ce au fost sustrase din diferite locaţii aparţinând administraţiei locale. Până acum, două persoane din Aninoasa sunt cercetate în această cauză. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura