Ilia: rețea nouă de apă, prin masterplanul județean al Apa Prod S.A.

Magdalena Șerban

Comuna Ilia este unul dintre be­ne­ficiarii „Proiectului regional de dez­voltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Hunedoara”, co­finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027 și derulat de operatorul Apa Prod S.A. La ora ac­tu­a­lă, aici se execută lucrările afe­rente acestui demers, obiectivul in­ves­tițional incluzând 4 sate apar­ținătoare.

Sigură și de calitate
„Este un proiect derulat prin com­pa­nia de apă Apa Prod S.A. Deva, din bani europeni obținuți prin Programul Ope­rațional Infrastructură Mare (POIM), iar în ce privește comuna Ilia a fost cu­prinsă alimentarea cu apă a satelor Sârbi, Bretea Mureșană, Bacea și o par­te a satului Săcămaș. Conform si­tu­a­ției actuale de lucrări, la Sârbi s-au finalizat deja aproximativ 1700 metri liniari, iar racordurile sunt în curs de exe­cuție. În localitatea Bacea s-au fi­nalizat aproximativ 4000 metri liniari de rețea, iar racordurile sunt ex­e­cu­tate aproape toate. Apa este vitală penru orice comunitate, așa că este o in­vestiție prioritară. Ca peste tot, în perioadele toride, nici pe noi nu ne ocolește seceta, pânza freatică nu mai e cea de acum un deceniu, așa că la temperaturi înalte, pe intervale mai lungi de timp, unele gospodării au întâmpinat probleme cu lipsa apei în fântâni. Nu doar că vrem să se rezolve acest lucru, dar ne dorim o rețea centralizată care să ofere confort celor care o utilizează și să fie adaptată vre­murilor în care trăim. Este alegerea fiecăruia dacă preferă să rămână strict la opțiunea de fântână ca sursă de apă sau vrea să fie racordat și la rețea. Doresc să le mulțumesc celor de la Apa Prod pentru implicare și sprijinul acordat comunei noastre”, a transmis Marius Omotă (foto), primarul din Ilia.

Reamintim că
Finanțarea proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din Judeţul Hunedoara derulat de Apa Prod S.A. se face din fonduri europene. Însumează 275 de milioane de euro (1.354.148.932 lei), din care finanțarea din partea UE este de 907.545.221 lei, iar contribuția bugetului de stat al României este de 138.801033 lei, iar valoarea con­tri­buției din bugetele comunităților lo­cale din aria de operare este de peste 21 de milioane de lei. Valoarea con­­tri­buției operatorului Apa Prod e de peste 68 de mili­oa­ne. In­ves­tiția inplică 25.000 de noi be­neficiari la nivel ju­dețean. Sunt 29 de UAT-uri în care se im­plementează acest contract, gru­pate în 6 sisteme de ali­men­tare cu apă și 8 aglo­merări. Ilia este unul dintre norocoși.

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

4 ore ago

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

o zi ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

o zi ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

o zi ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

2 zile ago