ComunitatePolitica si administratie

Ilia: finalul anului 2026 înseamnă și final de mega proiect. Încă puțin până când gazul va aduce plusvaloare

Magdalena Șerban

Introducerea rețelei de gaze na­tu­rale în comuna Ilia se află în plină exe­cuție, având ca termen limită de fina­lizare data de 31 decembrie 2026.
Lucrările efective în teren au demarat în primăvară și vizează acoperirea tu­tu­ror celor 9 sate componente. Demersul este unul marcant pentru istoricul administrativ de aici, conducerea locală reușind să câștige o sumă record prin Ministerul Fondurilor Europene. Pro­iec­tul se desfășoară în parteneriat cu co­mu­nele vecine Crișcior și Dobra, având o valoare totală cumulată de peste 131 de milioane de lei. În ce pri­vește UAT Ilia, s-a prevăzut realizarea unei stații de reglare-măsurare a presiunii (SRMP), a unei conducte de ra­cord de înaltă pre­siune (40 bar) și a rețelei stradale de dis­tribuție la pre­si­u­ne medie (6 bar).

Se mișcă foarte bine
,,Până la ora actuală, s-a finalizat de introdus rețeaua de distribuție în satele Ilia, Săcămaș, Dumbrăvița, Sârbi, Bre­tea Mureșană, Cuieș și Brâznic și mai e foarte puțin de lucru în Valea Lungă și Bacea. De asemenea, s-a început lucrul și la conducta de aducțiune. Pentru a­ceas­ta am reușit să obținem autorizația de construire acum 3 săptămâni, am dat ordinul de începere a lucrărilor și în prezent se lucrează într-un ritm sus­ți­nut. În paralel cu lucrările noi, am în­ce­put pro­cedura de licitație pentru sta­bilirea concesionarului. Finalul de an, con­form contractului de finananțare, tre­buie să vină cu terminarea imple­men­tării pro­iec­tului. Deși birocrația im­pusă prin lege e una stufoasă, im­pli­când avize, ter­me­ne și prevederi exacte, nu ne-am lăsat. Rezultatele se vor vedea când confortul modern a­jun­ge în gospodăriile co­mu­ni­tății. Sunt 15 blocuri la noi în comună plus că marea majoritate a locuitorilor se încălzesc folosind lemnul de foc, a­cesta fiind principala resursă energetică a zonei la care se adaugă curentul elec­tric. Deloc ieftine. Fără alternative, oa­menii se des­curcă așa cum pot. Vreau să le mul­țu­mesc de fiecare dată cetă­țe­nilor pentru înțelegerea de care dau do­vadă, nefiind plăcut să-ți duci viața de zi cu zi cu lu­crări, praf și zgomot în preaj­mă”, a trans­mis Marius Omotă (foto), primarul din Ilia.

Introducerea gazului în mediul rural din România
Este vitală pentru dezvoltare, re­pre­zen­tând trecerea de la condiții de trai specifice secolului trecut la stan­darde moderne și civilizate. În­căl­zirea pe gaz elimină efortul fizic zilnic legat de tăierea, căratul și depozitarea lem­nelor, dar și grija de a alimenta permanent so­bele sau centralele pe timp de iarnă. Cei în vârstă au cel mai mult de suferit. Gazul asigură încălzire autonomă și apă caldă cu­rentă în mod continuu, fără întreruperi și fără riscul de a rămâne fără combustibil în mijlocul iernii. Și să nu uităm că loca­li­tățile fără gaz sunt evitate de inves­ti­to­ri. Deci gazul nu este doar o alter­na­ti­vă la sobă, ci pi­lo­nul de ba­ză care o­prește de­po­pularea sa­telor, în pri­mul rând.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura