FlashPolitica si administratie

Îi va aduce Moş Crăciun libertatea lui Mircia Muntean?

Sorina Popa

Fostul primar al municipiului Deva, Mircia Muntean (foto), are toate şansele să primească un dar foarte preţios de la Moş Crăciun: libertatea! El poate ieşi din Penitenciarul Bârcea Mare până la Crăciun.
Asta, pentru că magistraţii de la Judecătoria Deva au stabilit că în 23 decembrie vor analiza propunerea Comisiei de la Penitenciarul Bârcea Mare de eliberare a fostului edil şef al Devei din puşcărie. Ieri, propunerea celor de la penitenciar a ajuns la Judecătoria Deva. Este vorba de propunerea comisiei, nu a lui Mircia Muntean. Reprezentanţii Penitenciarului Bârcea Mare susţin că fostul edil şef al Devei şi-a ispăşit pedeapsa.
Mircia Muntean a intrat în puşcărie în aprilie 2017, după ce a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. El a fost acuzat că a condus băut, maşina sa tamponându-se cu un alt autovehicul pe centura Devei. S-a ajuns la pedeapsa de şase ani de închisoare, cumulându-se pedepsele din dosarele cu alcoolul la volan, doi ani de închisoare şi cea din Dosarul Shell, unde Muntean a fost condamnat la patru ani de puşcărie cu suspendare, pentru abuz în serviciu.
Mircia Muntean a fost timp de patru mandate primarul reşedinţei de judeţ şi încă un an, între 2016 şi 2017. Între 2012 şi 2016 a fost deputat.

One thought on “Îi va aduce Moş Crăciun libertatea lui Mircia Muntean?

  • Inca o jigodie Scapa cu recursul compensatoriu. Nu merita acest excroc ordinar. Locul lui e in puscarie inca pt cel putin 10 ani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura