ActualitateFlash

Îi construieşte vecinului, a cărui locuinţă a ars din temelii, o nouă casă. Pompierul cu suflet mare

Natalia Bumbac

După ce l-a salvat de la moarte, îi construieşte o căsuţă. Un pompier din Uricani, Petre Pavel (foto), îi zideşte un adăpost vecinului mamei sale, de 65 de ani, rămas pe drumuri, după ce casa lui a ars din temelii.

I-a fost salvată viaţa
Într-o noapte, de la sfârşitul lunii decembrie, plutonierul major Petre Pavel, împreună cu colegii săi de la Garda de intervenţie Lupeni, au mers să stingă un incendiu izbucnit la o casă din Uricani. Chiar dacă echipajul de pompieri a ajuns în câteva minute, casa bătrânelului nu a mai putut fi salvată, fiind cuprinsă în întregime de flăcări. Eforturile salvatorilor au fost răsplătite, însă, de faptul că proprietarul casei a supravieţuit incendiului. Pentru Petre Pavel, intervenţia de la Uricani nu a fost una obişnuită. Bătrânul, rămas fără un acoperiş deasupra capului, este vecinul mamei sale, iar în acea noapte pompierul a decis că nu poate rămâne nepăsător la suferinţa aproapelui său. „Din păcate, vecinul a rămas pe drumuri. A stat la noi, în casa părintească, o perioadă. Apoi i-am adus o baracă în care să poată locui. Dar nu poţi trăi într-o baracă de şase metri pătraţi. E suflet de om. M-am decis să caut ajutoare, să-i construiesc o căsuţă. A lui. Să poată să-şi trăiască liniştit bătrâneţea”, a explicat Petre Pavel.

A turnat deja fundaţia
Acum, ideea pompierului de a-i ridica o locuinţă nouă bătrânelului prinde contur, fiind turnată temelia viitoarei case. Din momentul în care i-a încolţit în minte ideea, pompierul nu a mai avut linişte până nu s-a apucat de lucru. A curăţat locul devastat de incendiu, a cumpărat o parte din materialele de construcţie, fiind susţinut şi din donaţii ale reprezentanţilor unui composesorat şi a Consiliului local Uricani şi, deja a turnat fundaţia.
Inspectorul şef al ISU Hunedoara, locotenent-colonelul Viorel Demean, spune că exemplul lui Petre Pavel este unul demn de urmat, compasiunea şi grija pentru semeni fiind calităţi definitorii pentru majoritatea celor care se luptă cu flăcările sau salvează, în fiecare zi, oameni.

One thought on “Îi construieşte vecinului, a cărui locuinţă a ars din temelii, o nouă casă. Pompierul cu suflet mare

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura