Ieri, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a primit din partea președintelui Asociației Salvital, Petru Mărginean, o Diplomă de apreciere pentru susținerea Programului de Telemedicină și Teleconsultații în județul Hunedoara

„Începând din anul 2021, prin acest program, locuitorii județului Hunedoara au acces la servicii medicale gra­tuite în cadrul ca­ra­va­ne­lor organi­zate de Salvital.
Programul de Teledecină și Telecon­sul­tații, lansat în județul Hunedoara în pre­mieră națională, are ca scop acordarea de servicii de sănătate cât mai multor locuitori din județul nostru, în special celor care trăiesc în zone mai greu accesibile ori la distanțe mari față de spitale. Iar rezultatele vorbesc de la sine. Din 2021 și până în prezent, peste 12.800 de persoane au beneficiat de consultațiile oferite gratuit de Salvital.
Ne dorim ca în colaborare cu primăriile care susțin Asociația Salvital să dezvoltăm în continuare acest program, iar împreună cu personalul specializat al asociației să ajungem la cât mai mulți hunedoreni, care au nevoie de sprijinul nostru.
Mulțumesc Savital pentru această dis­tincție care mă onorează! Mult succes în activitate!”, a spus Laurențiu Nistor, preș­edintele Consiliului Județean Hunedoara. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că, de curând, o duduie a reușit să îi fenteze pe doi…

16 minute ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan Pentru că a oferit comunității și turiștilor un eveniment unic,…

17 minute ago

Bulina neagră

N.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de furt calificat.  

17 minute ago

Scaune aruncate, pumni și jerbă de flori, toate într-un scandal în centrul Devei

Scandal în centrul Devei! Admi­nis­tratorul public al Primăriei Deva, Ciprian Luca, a fost atacat de…

19 minute ago

Stagiu Național de Formare și Reconfirmare al Unităților Canine Salvamont

În perioada 2-10 martie, a avut loc Stagiul Național de Formare și Re­con­firmare al Unităților…

22 de minute ago

Răchitova, în luna martie 2026: reabilitări, modernizări și lemn de foc

Magdalena Șerban Primăvara dă tonul lucrărilor la nivel de UAT-uri. Unele sunt la linia de…

24 de minute ago