Categories: Comunitate

Iarna poate să vină la Bucureşci

Magdalena Şerban

Pregătit pentru iarnă cu materiale antiderapante şi combustibil pentru unităţile de învăţământ, edilul din comuna Bucureşci parcă şi-a mai luat o povară de pe inimă: „Anul acesta, pe lângă toate greutăţile, măcar grija iernii ce ne bate la uşă să nu o avem“, spune primarul Mircea Ghilean (foto). Dar pe lângă mulţumiri, din păcate, nici problemele nu l-au ocolit. Aşa că balanţa se înclină diferit, în fiecare zi.

Drumuri puse la punct
Drumurile comunale au fost, în mare parte, finalizate. Lucrările la trei drumuri vicinale la Curechiu şi unul de legătură cu comuna Băiţa au fost suportate de bugetul local, aşa sărac cum e, vorba edilului, plus reparaţiile la DC 15 (Bucureşci – Rovina – Merişor). Totodată, în zona în care se va monta un microreleu Orange, din satul Curechiu, se va deschide un alt drum. „Vreau să le mulţumesc foarte mult celor de la Minvest Deva, precum şi celor de la Maura Tour, în special domnului Constantin Jurca, pentru că ne-au fost alături de fiecare dată, chiar şi în situaţiile în care lucrările au trebuit să fie făcute, dar bani pentru ele nu am avut la acel moment”, declară  Mircea Ghilean.

Lipsa banilor, o problemă majoră
Ca peste tot în ţară, banii parcă au intrat în pământ. Iar oamenii trebuie să trăiască, cu sau fără ei. „Suntem puşi în situaţia să facem eforturi aproape supraomeneşti, ca să putem achita salariile profesorilor. Un număr de 25 de oameni se bazează pe indemnizaţiile ce li se cuvin, de două luni fiind întârziate. Se va plăti o diferenţă de 25 la sută. Ne doare să vedem că lumea se chinuie. Cu toţii ne zbatem într-o luptă a supravieţuirii”, mărturiseşte primarul.
„De asemenea, sperăm să rezolvam problema apei în satul Bucureşci, deoarece am depus un proiect, pe linie de mediu, pentru a putea beneficia de 2.500.000 de lei, bani cu care vrem să susţinem alimentarea cu apă a acestei localităţi. Este foarte important pentru noi, ţinând cont că pe timpul verii, locuitorii rămân fără bunul cel mai de preţ: apa”, spune edilul şef al comunei Bucureşci.

„Casă nouă“ pentru primărie
Acum aproximativ două luni, după 10 ani de muncă, noul sediu al primăriei avea să fie inaugurat, spre bucuria angajaţilor de aici, care, până acum, s-au înghesuit, cum au putut, în încăperile deloc confortabile ale vechiului sediu, desfăşurându-şi munca în condiţii nu tocmai demne pentru o primărie. „Mă bucur foarte mult, şi sunt sigur că şi colegii mei simt aceeaşi bucurie, pentru această reuşită. Acum, comuna are o primărie care-i face cinste. Şi fiindcă tot vorbim de lucruri bune, doresc să le dau o veste bună şi copiilor din comuna noastră, cei care merg la şcoală. Să stea liniştiţi, pentru că, în ciuda problemelor financiare grele care ne apasă, nu îi vom da uitării nici anul acesta, iar Moşul îşi va face datoria”, încheie Mircea Ghilean, primarul comunei Bucureşci.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Spitalul din Orăștie are un Compartiment de Microbiologie Medicală modern

Magdalena Șerban Compartimentul de microbiologie me­dicală este pilonul central al diag­nos­ticului bolilor in­fec­țioase. Rolul său…

o oră ago

Cățeii din adăposturile Asociației Județene Pentru Ocrotirea Animalelor Fără Stăpân vă așteaptă

Adopția unui câine dintr-un adăpost este un proces simplu și gratuit. Tot ce trebuie să…

o oră ago

Ștrandul Municipal Deva își redeschide porțile pentru sezonul estival 2026

Primăria Municipiului Deva in-for­mează cetățenii, că Ștrandul Mu­ni­cipal Deva se va deschide vineri, 19 iunie…

o oră ago

Deputatul PSD de Hunedoara, Natalia Intotero: PSD nu mai este de acord cu măsuri de austeritate

Deputatul PSD de Hunedoara, Natalia Intotero, a declarat, ieri, la postul de televiziune Realitatea Plus,…

o oră ago

SE DESCHIDE ŞTRANDUL CORVINA DIN HUNEDOARA

De astăzi, Complexul de agrement Corvina îşi începe activitatea din acest sezon estival. Programul de…

o oră ago

ARME ȘI ARTICOLE PIROTEHNICE DEȚINUTE ILEGAL, DESCOPERITE ÎN URMA UNOR PERCHEZIȚII DESFĂȘURATE ASTĂZI, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au efectuat, la data de 18 iunie…

5 ore ago