Comunitate

Iarnă grea la Bulzeştii de Sus

Magdalena Şerban

La Bulzeştii de Sus, stratul de zăpadă a atins un metru, lucru deloc îmbucurător pentru administraţia locală.
„Nu sunt bani la buget pentru a contracta o firmă de profil, aşa că facem noi deszăpezirea, după posibilităţi. Avem un utilaj achiziţionat din fonduri europene şi ne folosim de el. Sunt sate poziţionate la altitudine şi multe drumuri înguste. Tare greu ne e iarna. Nu avem nici alocări bugetare aprobate pentru 2019, aşa că stăm extraordinar de prost cu banii de motorină. Un tractor cu lamă consumă, nu glumă. Împrăştiem nisip pe drumuri, nu dăm cu sare, ca să nu se strice asfaltul pus nu demult. Unii oameni înţeleg situaţia, alţii nu. Să ne aducem aminte că acum vreo şase-şapte ani, nu deszăpezea nimeni şi nu era bai. Pentru a-şi lua o pâine, bieţii localnici trebuie să vină până în centrul de comună. Transport avem asigurat doar o dată pe săptămână, joia, până la Brad. Asta ne este soarta, fiind o comună de munte“, a spus Mirel Suba (foto), primarul din Bulzeştii de Sus.
Legat de anul 2018, acesta crede că a fost unul bun din punct de vedere al investiţiilor câştigate din fonduri guvernamentale, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II). Astfel, lucrările de modernizare a unui drum comunal din satul Giurgeşti (2,8 km) şi modernizarea lui DC6, pe traseul: Bulzeştii de Jos – Grohot-Tomnatec, au fost începute şi se vor finaliza în acest an.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura