Iar ne amenință cu Cărțile de identitate cu cip

Introdusă de Parlamentului Euro­pean în anul 2019, Cartea de iden­titate electronică trebuia să fie func­țională în toate statele Uniunii Euro­pene până în august 2021. România a început să implementeze proiectul în urmă cu trei ani, la Cluj Napoca. Acesta urma să fie extins în toate ju­dețele țării, iar în noiembrie anul tre­cut „buletinele cu cip” ar fi trebuit să fie emise românilor. Acest lucru nu s-a în­tâmplat, iar autoritățile explică, acum, cauzele acestei întârzieri.
Să vedem, însă, cum vor funcționa aceste cărți de identitate și cum ne vor ajuta ele în relațiile cu autoritățile sta­tului, în condițiile în care nu avem o di­gitalizare completă a acestora.

Suport stocare-cip
Ministerul Afacerilor de Interne (MAI) anunțat, la începutul lunii septembrie 2024, că infrastructura necesară emi­terii noii cărți electronice „se află în fază finală de dezvoltare”.
Problema este, însă, de natură teh­nică, transmite Hotnews. Cipurile cu care s-a început implementarea pro­iec­tului la Cluj Napoca fac parte dintr-o generație mai veche, de 13-14 ani. Cele care trebuie folosite acum sunt dintr-o tehnologie mai nouă, de aproximativ 4 ani.
Acestea au câteva caracteristici di­ferite. Noul prototip are inclusiv un su­port de stocare-cip cu interfață duală și este contact și fără contact (contact­less). Aceste diferențe tehnologice au condus la un impas în privința imple­men­tării buletinelor cu cip. MAI afirmă că au fost întâmpinate dificultăți teh­nice, „care acum au fost depășite”.

Peste 3 milioane în acest an
Proiectul este finanțat din PNNR, iar suma este de 150 de milioane de euro. MAI susține că acești bani nu se vor pierde, pentru că nu a existat nicio con­diție în privința datei la care buletinele cu cip vor fi emise, iar termenul de rea­li­zare a investiției este 30 iunie 2026.
Ministerul spune că, în 2025, vor fi emise minimum 3.350.000 de Cărți Electronice de Identiate, dar numai la solicitarea cetățenilor.

Ce conține cipul
Cartea electronică de identitate îi va per­mite posesorului să aibă o relație mai ușoară cu instituțiile statului. Ea va conține documentele clasice – statul emitent, dar și numele și prenumele etc -, dar cipul va stoca și multe alte in­formații.
„Buletinele cu cip” vor putea fi utili­zate inclusiv în loculul cardului de sănătate. De asemenea, vor putea fi folosite și pentru accesarea sistemelor online ale instituţiilor statului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

14 ore ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

o zi ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

o zi ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

o zi ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

o zi ago