Furtul a fost anunţat de angajaţii unităţii, iar poliţiştii au organizat o acţiune în urma căreia i-au prins pe hoţi. Este vorba de patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 38 de ani, toţi cercetaţi pentru furt calificat. În plus, unul dintre ei, un tânăr în vârstă de 18 ani, din Deva, este cercetat şi pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, acesta fiind cel care a transportat bunurile sustrase, după comiterea faptei. Hoţii au fost arestaţi. Poliţiştii deveni au efectuat şi o percheziţie la imobilul deţinut de un bărbat de 48 de ani, din municipiul Deva. Individul este suspectat şi cercetat pentru infracţiunea de tăinuire. Acesta ar fi achiziţionat de la doi dintre bărbaţi bunuri sustrase, deşi ştia că sunt furate din hala societăţii comerciale. În urma acestei acţiuni, s-a recuperat peste jumătate din prejudiciu. (M.Gânju)
O tânără de 20 de ani, din municipiul Vulcan, ar fi fost lipsită de libertate…
Se anunță iarăși un mare răzbel într-o localitate din județ după ce două tabere au…
George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…
Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…