Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată prin apel la 112 de către un bărbat care se plimba cu câinele său (rasă metis) într-o zonă împădurită din apropierea comunei Ghelari, câinele fiind la o distanță de aproximativ 30 de metri de proprietar. Bărbatul a reclamat faptul că animalul de companie i-ar fi fost împușcat de o altă persoană aflată în zonă.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara, împreună cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Hunedoara, care au demarat cercetările specifice. Oamenii legii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 46 de ani, din comuna Ghelari, deținător legal de armă de vânătoare. Arma cu care ar fi fost împușcat câinele a fost ridicată de la domiciliul acestuia pentru continuarea verificărilor.
În urma cercetării la fața locului, polițiștii au găsit și cadavrul câinelui, despre care s-a stabilit că fusese mutat ulterior de cel bănuit, cu scopul de a-l ascunde. Animalul a fost transportat la DSVSA Hunedoara pentru efectuarea unei expertize menite să stabilească oficial cauza morții.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru uz de armă fără drept, precum și pentru uciderea animalelor cu intenție, fără drept, faptă prevăzută de Legea 205/2004 privind protecția animalelor.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului. (A.N.)
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…
Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…