Categories: EvenimentFlash

I-a dat poliţistului banii pe un câine de vânătoare

Nicoleta Popa

Viceprimarul comunei Pui, Valentin Leja, a fost audiat ieri la Tribunalul Hunedoara, fiind acuzat că i-a oferit poliţistului Alin Cosmin Popa, în urmă cu doi ani, suma de 150 de euro pentru a-i facilita obţinerea unui permis de vânătoare.
Acesta spune că îl cunoaşte pe agentul de poliţie de la partidele de vânătoare, la care au participat amândoi. În plus, susţine că nu i-a solicitat sub nici o formă poliţistului să intervină pentru a fi ajutat la examen, ci doar l-a întrebat ce acte îi trebuie să se înscrie, şi l-a rugat să îi facă rost de materiale din care să se pregătească pentru examen.
În faţa judecătorului, viceprimarul a recunoscut că i-a dat totuşi poliţistului 150 de euro, după ce a obţinut permisul, doar că aceşti bani reprezintă suma pentru un câine de vânătoare. Când poliţistul i-a dat animalul, nu i-a cerut banii, spunând că se vor înţelege mai târziu. Valentin Leja a declarat că la mai puţin de o lună după ce a obţinut permisul, agentul de poliţie Alin Cosmin Popa l-a contactat telefonic şi i-a spus să îi dea banii, întâlnindu-se pe drumul Silvaşului.

„Nu am vorbit cu poliţistul”
Viceprimarul comunei Pui afirmă de asemenea că s-a întâlnit cu poliţistul în ziua cu examenul, în faţa Universităţii Ecologice din Deva, însă doar s-au salutat. Mai mult decât atât, el susţine că nu a vorbit la telefon cu poliţistul, nici înainte şi nici după examen, însă procurorul care se ocupă de caz atrage atenţia că la dosar se află transcrierea unor convorbiri telefonice, pe care acesta le-a avut cu agentul de poliţie. În plus, după ce a susţinut examenul, Valentin Leja, împreună cu alţi candidaţi la obţinerea permisului de vânătoare, au chefuit într-un bar din comuna Pui. În toiul nopţii, a fost sunat şi anunţat care dintre candidaţi au trecut testul.
Avocaţii au cerut ca la următorul termen să fie audiaţi şi reprezentanţi ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Hunedoara.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • ....,,la dosar se află transcrierea unor convorbiri telefonice"...
    pai avocatii apararii de ce nu solicita procurorilor mandatul pentru aprobarea inregistrarilor......si inregistrarile?
    si se rezolva dilemele.....sau nu!?!!?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie mutată de pe o funcție de con­ducere de la o…

10 ore ago

Bulina albă

Ana-Maria Chirițoiu, absolventă a Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” din municipiul Hunedoara, Pentru că a…

10 ore ago

Bulina neagră

V.B., din municipiul Deva Pentru că a fost depistat în libertate, după ce pe numele…

10 ore ago

Dezvoltare personală prin teatru pentru membrii Consiliului Copiilor Deveni

 • Atelier organizat în cadrul inițiativei UNICEF „Localități Prietene ale Copiilor” Membrii Consiliului Copiilor Deveni…

10 ore ago

Incendiatorul maşinii fostului primar al Vulcanului cere să fie reabilitat

Bărbatul a arătat judecătorilor că, după ce a fost eliberat din închisoare, și-a câștigat existența…

11 ore ago

Aparat de top pentru scanare DEXA, la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara

Magdalena Șerban Scanarea DEXA (osteodensi­to­me­tria) este „standardul de aur” pentru diagnosticarea osteoporozei și eva­luarea densității…

11 ore ago