Sport

Huza pariază pe tineri


Noul antrenor principal al echipei Club Jiul, Daniel Huza (foto), şi-a luat deja rolul în serios, chiar dacă gruparea a intrat în vacanţa de iarnă. Huza spune că viitorul echipei de seniori stă în crampoanele tinerilor fotbalişti de la Centrul de juniori al clubului, motiv pentru care a întocmit o listă cu cei mai promiţători juniori. Astfel, din returul de campionat în rândul echipei de seniori vor fi regăsite şi numele a opt juniori care cochetează şi cu loturile naţionale. Ionuţ Zaharia, Marius Mareş, Vlad Tudorache, Dacian Ungur, Andrei Răducu, Florin Ionaşcu, Adrian Duma şi Andrei Crişan sunt aşii din mâneca proaspătului antrenor. „Este normal să mergem pe mâna tinerilor, atâta timp cât la Centrul de Copii şi Juniori, avem jucători foarte talentaţi. Eu îi voi promova pe cei opt copii pe care îi voi lua în pregătire cu echipa de seniori şi ori de câte ori voi avea ocazia, îi voi arunca în jocurile oficiale pentru a se obişnui cu miza unor astfel de meciuri”, a declarat Daniel Huza.

One thought on “Huza pariază pe tineri

  • sunteti niste mincinosi cu ziaru vostru si mai ales cel ce a scris acest reportaj nu stie cu ce se mananca fotbalul cat despre cei din comisile de ajf hunedoara no comment…..dc copii aia se imbolnavesc cine plateste?cred ca nimeni asa ca mucles…ar fi mai inteligent din partea voastra….cat ca nu a fost apa in petrosani e cea mai tare minciuna a fost apa in tot orasu dar voi de unde sa stiti….sunteti ratati din toate punctele de vedere…..mucles

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura