Actualitate

Hunedorenii, tot mai atraşi de străinătate

Andreea Lazăr

Tot mai mulţi tineri hunedoreni aleg calea străinătăţii, în speranţa unui trai mai bun. Site-urile de specialitate vin cu mii de oferte de locuri de muncă, pentru cei care doresc să lucreze peste hotare, fie sezonieri sau care vor să îşi realizeze o carieră. Fie că pleacă pe cont propriu sau prin intermediul unei agenţii de recrutare, toţi au un singur scop: acela de a obţine o remuneraţie mai mare decât în România.
 

Industria hotelieră, cea mai solicitată
Cele mai multe oferte pentru românii dornici să muncească în străinătate sunt în domeniul turismului şi hotelier. Cu toate că salariile sunt destul de mici, comparativ cu alte domenii, se adaugă şi bacşişurile lăsate de clienţi, care pot ajunge chiar şi la 300 de euro pe lună. Cele mai solicitate destinaţii sunt Grecia, Cipru şi Marea Britanie. Spre exemplu, un ospătar în Cipru câştigă în medie 600 de euro pe lună, la care se adaugă bacşişul. În general, angajatorii asigură gratuit cazarea şi masa şi plătesc asigurările sociale. „Am aplicat pe un post de chelner în Cipru, prin intermediul unei agenţii de recrutare din Bucureşti. Am ales Cipru ca destinaţie, pentru că nu a fost foarte tare afectată de criza economică, iar patronii sunt, în general, oameni de cuvânt. Mi s-au oferit 700 de euro lunar, plus cazare, masă şi asigurări sociale plătite de angajator. În ţară, deşi am terminat o facultate de filologie, nu aş putea câştiga aceşti bani”, spune Alina Toader.
La fel de solicitate rămân şi posturile de bucătar sau animator în hotelurile din Grecia şi Cipru. Aici, salariile pornesc de la 400 de euro şi pot ajunge până la 1.000 de euro.

 

Constructor în Occident
Germania, Elveţia şi Franţa sunt doar câteva dintre ţările care le oferă românilor posibilitatea de a lucra în domeniul construcţiilor. Aici salariile sunt net superioare celor din domeniul turismului. Astfel, un zidar poate câştiga între 1.400 şi 1.800 de euro pe lună, iar un inginer constructor este plătit chiar şi cu 3.000 de euro. Germania oferă, de asemenea, şi cele mai multe locuri de muncă pentru medici. În domeniul medical, salariile pornesc de la 3.000 de euro şi pot ajunge până la 10.000 de euro lunar, în funcţie de specialitatea fiecărui medic. O hunedoreancă a ales calea Franţei pentru terminarea studiilor, dar s-a decis să rămână acolo. „Am plecat în Franţa la masterat. În timpul cursurilor, mi-am găsit un job la o reprezentanţă auto, ca agent vânzări. Câştig în medie 1.600 de euro pe lună. Sunt mulţumită atât de serviciu, cât şi de condiţiile în care trăiesc, iar în România mai vin doar în concediu”, a afirmat Claudia Nistor, o altă hunedoreancă decisă să-şi lege viitorul de străinătate.

Anglia, visul tinerilor
Anglia, rămâne în topul preferinţelor tinerilor atunci când e vorba de munca în străinătate. Fie în domeniul hotelier, al agriculturii, medicinei sau îngrijire copii, Londra este pe primul loc în opţiunile lor. Un chelner sau un bucătar în Anglia poate câştiga între 1.000 şi 1.400 de lire pe lună, un medic între 2.000 şi 5.000 de lire pe lună, în timp ce un îngrijitor copii, doar 600 de lire. O diferenţă între Anglia şi ţările din Uniunea Europeană, care angajează români, este aceea că angajatorii englezi cer atât experienţă, cât şi pregătirea necesară posturilor pentru care se aplică.
Cei care doresc să lucreze în străinătate îşi pot găsi locuri de muncă fie prin intermediul agenţiilor specializate în recrutarea şi plasarea forţei de muncă, fie prin programul EURES al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau pe cont propriu, în ţările respective. Potrivit site-ului de recrutare Tjobs.ro, în cursul anului 2009, peste 70.000 de români au plecat la muncă în turism, 35.000 în construcţii, aproximativ 20.000 au obţinut posturi de îngrijire persoane vârstnice sau copii şi 16.000 în domeniul medical.

One thought on “Hunedorenii, tot mai atraşi de străinătate

  • Titlul corect ar fi :Hunedorenii tot mai disperati in tara de lipsa locurilor de munca ! :(((

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura