Categories: ActualitateFlash

Hunedorenii se simt traşi pe sfoară de reprezentanţii DOMO

Natalia Bumbac

Retailerul de aparatură electrică şi electrocasnică, cunoscut sub denumirea „Domo”, pare să se ghideze după principiul după noi potopul. Anul trecut, firma care deţinea magazinele cu astfel de produse a intrat în insolvenţă. Nimic nefiresc în asta, se întâmplă ca o firmă care nu mai performează economic să fie nevoită să recurgă la acest tip de administrare. Doar că de un singur lucru se pare că nu au ţinut cont, sau nu au vrut să ţină. Unul foarte important şi mai exact: cine se ocupă de clienţii care au produse achiziţionate de la ei şi care se strică înainte de expirarea termenului de garanţie?
Au apelat la Protecţia Consumatorului
Cu această problemă s-au confruntat şi câteva zeci de hunedoreni. Aceştia au cumpărat produse de la Domo, iar atunci când au revenit cu ele stricate la magazinele respective, fiind în perioada de garanţie, nu au reuşit nicidecum să-şi repare produsul sau să obţină contravaloarea acestuia, aşa cum prevede legea. Câţiva dintre ei au depus reclamaţie şi la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Hunedoara, în speranţa că vor reuşi să-şi rezolve problema. “Am primit mai multe reclamaţii din partea consumatorilor legate de produsele de la Domo. Două dintre ele, care au fost depuse la începutul declanşării acestui haos, au fost soluţionate amiabil”, a afirmat Ovidiu Gherman, comisar al CJPC Hunedoara.
Fostul Domo nu-l cunoaşte pe actualul Domo
Celelalte reclamaţii au rămas deocamdată în aer, iar clienţii ar trebui să urmeze indicaţiile transmise de Domo, despre care au fost informaţi şi cei de la CJPC Hunedoara. Asta pentru că în urma unor artificii legale, prin care retailerul şi-a schimbat denumirea firmei din Domo Retail SRL în SC Family Home Concept SRL, delegând unele atribuţii altor firme, responsabilităţile faţă de clienţi au rămas ale nimănui. Astfel, s-a ajuns la situaţia în care, firma care administrează în prezent magazinele cu pricina, SC Domo SRL, să afirme că nu are nimic în comun cu SC Domo Retail SRL, lucru pe care-l susţine cu acte. Iar din acest punct, clienţii sunt purtaţi pe drumuri, fără a-şi putea recupera pagubele, singura lor şansă ar mai fi să se înscrie la masa credală a administratorului judiciar. „Ca urmare a declarării insolvenţei a SC Family Home Concept SRL, a fost numit administrator judiciar Sierra Quadrant SPRL, filiala din Bucureşti. Toţi consumatorii care revendică garanţia unor produse achiziţionate de la cele două societăţi, trebuie să se constituie parte păgubită la administratorul judiciar”, a precizat comisarul CJPC Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Mulțumim pentru o primăvară plină de inspirație la Castelul Nopcsa!

Târgul de Primăvară „Un dar pentru Femei”, desfășurat în perioada 6–8 martie 2026 la Castelul…

2 ore ago

Anul 2026, test pentru domeniul construcţiilor

După un 2024 de dezvoltare pe datorie, România a trecut, în 2025, printr-o fază de…

2 ore ago

Ați văzut-o? Minoră de 17 ani din Orăștie, căutată de polițiști după ce a plecat spre o zonă montană din apropierea localității Sibișel

Polițiștii desfășoară verificări pentru găsirea unei minore de 17 ani care a plecat voluntar de…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică și-ar fi tras un conac pe domeniul sta­tului, folosește re­sur­sele statului, dar nu scoate…

21 de ore ago

Bulina neagră

Gavrilă Albert B., din Petroșani Pentru că a fost găsit vinovat și condamnat pentru patru…

21 de ore ago

Bulina albă

Pascal Carina Simina, respon­sabil Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani, Pentru că instituția a fost…

21 de ore ago