FlashSport

Hunedorenii fac legea la lupte

Ciprian Marinuţ

Echipele de cadeţi ale cluburilor hunedorene au dominat autoritar prima etapă a Campionatului Naţional de lupte libere, la care au participat cele mai bune opt echipe din ţară, ocupând primele două locuri, atât la masculin, cât şi la feminin.

CSS Deva – tare la băieţi, CSS Hunedoara – regină la fete

„Coaliţia” CSS Deva – CS Inter Petrila a ocupat primul loc în competiţia băieţilor, desfăşurată în week-end la Tg. Mureş, în faţa echipelor CSS Hunedoara şi CSS Odorheiu Secuiesc. Gruparea de la CSS Hunedoara, cu „îmbunătăţiri” de la CSS Viitorul Cluj, s-a impus în concursul fetelor, unde a ocupat locul întâi, înaintea celor de la CSS Deva, combinaţi cu CSS Petroşani, şi CSS Timişoara. Fiecare echipă a aliniat la start câte 10 sportivi la tot atâtea categorii de greutate, care au concurat în competiţii individuale. Punctajul echipelor s-a calculat pe baza locurilor ocupate la individual, acordându-se 10 puncte pentru locul întâi, nouă puncte pentru locul doi şi… un punct pentru locul 10.

Mobilizare perfectă

CSS Deva a obţinut locul I în competiţia băieţilor, pentru că a reuşit să aibă sportivi pe podium la şapte dintre cele 10 categorii, iar la celelalte trei nivele de greutate, devenii au obţinut clasări pe locul cinci. Cel mai bine pentru CSS Deva au punctat Bogdan Drăgoi (locul I, ctg. 76 kg), Raul Donu (locul I, ctg. 58 kg) şi Dragoş Toma (locul 2, ctg. 100 kg). Puncte importante au adus şi cei clasaţi pe locul trei, respectiv Florin Precupeanu (ctg. 85 kg), Liviu Prejban (ctg. 69 kg) şi Robert Iacob (ctg. 54 kg), dar şi cei clasaţi pe locurile cinci, Răzvan Robac (ctg. 63 kg) şi Marius Miron (ctg. 50 kg). Suraj Moravan, Cosmin Văcăraşu şi Doru Ailincăi, antrenorii de la CSS Deva, spun că secretul succesului sportivilor lor a fost capacitatea excelentă de mobilizare. „Ştiam că sunt bine pregătiţi fizic şi tehnic, pentru că au muncit enorm la antrenamente, însă am fost surprins de cât de ambiţioşi şi motivaţi au fost. Au luptat cu suflet şi dorinţă de afirmare, iar unii dintre ei s-au autodepăşit şi au învins campioni naţionali sau componenţi ai loturilor României. Trebuie precizat că sportivii clasaţi doar pe locul cinci sunt cu un an mai mici decât adversarii întâlniţi”, a afirmat Suraj Moravan. CSS Deva s-a prezentat bine şi la fete, unde a ocupat locul secund. Cele mai multe puncte au fost aduse de Laura Gavriliuc (locul I, ctg. 70 kg), Csilla Şerban (locul I, ctg. 38 lg), Cătălina Agapciuc (locul II, ctg. 65 kg), Diana Popovici (locul II, ctg, 49 kg), Andreea Răduţ (locul II, ctg. 46 kg), Roxana Popovici (locul II, ctg. 40 kg) şi Alina Arnăutu locul III, ctg. 60 kg).

Mulţi lideri, doar o echipă

CSS Hunedoara şi-a trecut în cont mai multe locuri unu decât devenii, însă sportivii lor din eşalonul doi au punctat mai puţin. Drept urmare, hunedorenii antrenaţi de Emil Nicoară şi Ion Boca s-au clasat pe primul loc doar la fete, nu şi la băieţi. „La fete, unde am avut o echipă şi cu sportive de la CSS Viitorul Cluj, am ocupat locul I la şase categorii. Cel mai bine s-au prezentat Bianca Croitoru (locul I, ctg. 49 kg), Simona Pricop (locul I, ctg. 52 kg) şi Alina Dumitru (locul I, ctg. 43 kg). La băieţi, am obţinut cinci locuri întâi, prin Sebastian Hanzi (ctg. 42 kg), Mădălin Ivan (ctg. 50 kg), Robert Schnider (ctg. 63 kg), Radu Harabagiu (ctg. 69 kg) şi Beniamin Onofrei (ctg. 100 kg), însă am pierdut mult la una dintre categorii, unde am obţinut doar locul 10. Oricum, startul a fost mulţumitor şi important e să fim mai buni la următoarele etape şi la turneul final, unde se vor decide medaliile”, a spus antrenorul Emil Nicoară.

One thought on “Hunedorenii fac legea la lupte

  • felicitari la toti sportivii luptatori din judet.munciti mult ca numai asa ajungeti mari campioni.succes in continuare si salutari la toti antrenorii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura