EvenimentFlash

Hunedoreni îndatoraţi până la executare silită

Livia Botici

Peste 150 de milioane de lei datorii către bănci şi aproape 2.400 de încuviinţări de executări silite, hotărâte de magistraţi de la începutul anului. Aceasta este „crucea” pe care o au de dus în spate hunedorenii care, din anumite motive, au trebuit să se împrumute la diferite instituţii de creditare.

Datorii pe banda rulantă

Cu fiecare lună care trece, în contul datornicilor hunedoreni se adaugă alte şi alte milioane de lei. Potrivit Băncii Naţionale a României, în prima lună a anului, aceştia au avut datorii, însemnând ratele la creditele în lei, către instituţiile bancare, de aproape 125 de milioane de lei. În luna februarie, totalul datoriei ajunsese la aproximativ 128 de milioane de lei, iar la sfârşitul lunii martie, restanţele hunedorenilor au ajuns la suma de 132 de milioane de lei. Din punct de vedere al creditelor în valută, rapoartele lunare ale Băncii Naţionale a României indică acelaşi trend crescător al restanţelor, asta, pentru că datoriile hunedorenilor în luna ianuarie atingeau suma de 29 de milioane de lei, iar în luna martie, au ajuns la peste 31 de milioane de lei.

Petroşaniul, pe primul loc

Potrivit datelor de la Banca Naţională a României, putem trage concluzia că recesiunea şi-a pus serios amprenta pe economiile celor care au luat, în trecut, credite de la bănci. În confirmarea acestei realităţi vin şi datele pe acest an, de la Judecătoriile din judeţul Hunedoara, care pe parcursul a patru luni, au primit spre soluţionare aproape 2.500 de cereri de încuviinţare a executării silite. Judecătoria Petroşani se află pe primul loc în topul dosarelor de acest tip, cu 1.291 de procese. Pe locul doi se află Judecătoria Deva, unde magistraţii au primit de la începutul acestui an 717 cauze, cu încuviinţarea executării silite. Dintre acestea, 487 au fost admise, adică hunedorenilor li s-au confiscat bunurile cu care au girat pentru credit, trei dosare au fost respinse, iar şase au fost declinate către alte instanţe. Pe ultimul loc în topul datornicilor se află locuitorii zonei Haţegului, asta pentru că, magistraţii de aici au primit doar 90 de cereri de încuviinţare a executării silite, iar cele mai multe au fost soluţionate prin admiterea lor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura