Categories: Sport

Hunedoreanul Dănuţ Budai a debutat cu dreptul în campionatul naţional de raliuri

„Cupa Suzuki” la automobilism şi-a schimbat denumirea în acest an competiţional, devenind “Swift Cup”. Echipajele care au debutat în sezonul actual al Campionatului Naţional de Raliuri, la Piteşti, pe asfalt, în cadrul Raliul Argeşului pe modelul Swift Sport s-au aliniat la start în noua Cupă monomarcă Swift Cup.

Raliul Argeşului din acest an a constituit cea de-a 20-a ediţie a competiţiei. Şi s-a desfăşurat în două zile de concurs, având parte de probe speciale programate în zona Câmpulung Muscel, dar şi pe celebra secţiune a Transfăgărăşanului din judeţul Argeş, cu un total de 105 km parcurşi contra cronometru.
Din cauza restricţiilor cauzate de Covid-19, accesul spectatorilor nu a fost permis pe probele speciale, astfel că iubitorii automobilismului au fost nevoiţi să urmărească transmiterea în direct a momentelor importante din Raliul Argeşului 2020.
Un număr de şase echipaje s-au aflat la startul cupei monomarcă (doar maşini Suzuki) în debutul sezonului, printre care şi cel hunedorean alcătuit din tânărul Dănuţ Budai, care l-a avut în dreapta sa, în calitate de copilot, pe tatăl său, Lucian Budai, un veteran al curselor automobilistice (vezi foto).
După prima manşă de la Raliul Argeşului, Bogdan Talaşman a fost lider, urmat în clasament de către Dănuţ Budai şi Bogdan Gheorghiu, dar finalul competiţiei a fost unul deosebit iar pilotul hunedorean a reuşit pe parcursul celor patru probe speciale o cursă spectaculoasă de recuperare, reuşind victoria în etapa de debut a competiţiei naţionale.
Locul secund în clasament a fost ocupat de Bogdan Talaşman, iar pe ultima treaptă a podiumului a încheiat Bogdan Gheorghiu. Pe locurile patru şi cinci au încheiat Alexandru Ardelean şi Gabriel Stoian. Paul Popa a fost nevoit să se retragă din cursa argeşeană.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

8 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

8 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

8 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

8 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

8 ore ago