Categories: ActualitateFlash

Hunedoreanul care şi-a ucis nevasta în Italia, prins la Călan

Maximilian Gânju

Hunedoreanul Lucian Vâlcelian (foto), acuzat că şi-a ucis soţia în Italia, a fost prins ieri după amiază la Călan. Tânărul de 29 de ani, condamnat pentru crimă de autorităţile judiciare italiene după ce şi-a căsăpit soţia, a reuşit să scape dintr-un spital penitenciar în care era încarcerat de la începutul anului.

Suferă de afecţiuni psihice
Bărbatul suferă de afecţiuni psihice şi este extrem de periculos, iar poliţiştii italieni erau în alertă, de când el a evadat. Ieri, în jurul orei 16, bărbatul a fost prins la Călan, de poliţiştii hunedoreni, când ieşea dintr-un cămin de nefamilişti, unde se aciuase.
Poliţiştii italieni au luat legătura cu colegii din România, imediat ce Lucian Vâlcelian a evadat dintr-un spital-închisoare din localitatea Castiglione delle Stiviere, din Provincia Mantova, pe 15 august. Bărbatul plecase în urmă cu circa trei ani, împreună cu soţia sa, în Italia. La începutul anului, în urma unei crize de gelozie şi pe fondul afecţiunilor psihice, individul şi-a ucis soţia chiar în faţa celor patru copilaşi. După ce şi-a omorât consoarta cu mai multe lovituri de bâtă, criminalul a încercat să scape, fugind de la faţa locului şi ascunzându-se printre românii fără adăpost. A fost însă prins şi încarcerat, fiind considerat un criminal deosebit de periculos.
După ce a fugit din spitalul-închisoare, carabinierii au luat legătura şi cu colegii din România, unde bănuiau că individul ar putea ajunge. Poliţiştii hunedoreni au reuşit, astfel, să-l depisteze pe criminal ieri în jurul orei 16, la Călan, unde hunedoreanul a ajuns după evadare. Lucian Vâlcelian este cunoscut de autorităţile judiciare hunedorene, el fiind condamnat şi închis la Penitenciarul Bârcea, pentru că a condus fără permis.
Lucian Vâlcelian şi-a motivat crima în faţa procurorilor italieni, spunându-le că a făcut o criză de gelozie.
Ieri seară, criminalul era dus la Alba, unde judecătorii de la Curtea de Apel vor trebui să valideze mandatul de arestare internaţional, emis de autorităţile italiene. „După validarea mandatului, bărbatul va fi predat autorităţilor italiene, în cel mai scurt timp. El va trebui să-şi ispăşească pedeapsa, în Italia, acolo unde a săvârşit fapta”, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • nu am inteles nimic din ce scrie aici, doar ca politistii din italia au apelat la cei din romania se repeta de vreo 3 ori. a fost mare scandal in italia cand si/a ucis nevasta, daca vreti informatii in plus contacta-ti-ma pe mail. va pup si scrieti mai clar altadata.

  • @roman din Italia. Inseamna ca esti mai slab la tartacuta daca nu capisci ca fu prins la Calan-Hunedoara. Intoarce-te la capsuni.

Recent Posts

Bărbat de 39 de ani din Uricani, condamnat la închisoare pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…

18 ore ago

„Marea reformă” a lui Ilie Bolojan începe să se prăbușească în instanță

👨‍⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…

18 ore ago

Peste 100 de polițiști și jandarmi mobilizați pentru găsirea unui minor de 11 ani, din Petrila, plecat voluntar de la domiciliu

În cursul nopții de 8 mai 2026, peste 100 de polițiști și jandarmi au fost…

18 ore ago

Tânăr de 18 ani implicat într-un accident rutier pe DN66A, în localitatea Câmpu lui Neag

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au intervenit în seara zilei de 7 mai 2026…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele pe la colțuri că o du­duie, cu halat alb, nu se sfiește…

2 zile ago